Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, care au o stare bună de sănătate și o greutate de cel puțin 50 de kilograme, pot deveni donatori de sânge. Potrivit autorităților din domeniul sănătății, rezervele necesare de sânge sunt asigurate în prezent datorită donatorilor voluntari.

Potrivit directoarei Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Roșca, procedura de donare este una simplă și durează între 10 și 15 minute în cazul donării de sânge, iar în cazul recoltării de plasmă sau trombocite poate depăși o oră, transmite  moldova1.md.

Specialiștii precizează că donatorii nu trebuie să urmeze tratamente medicamentoase în momentul donării, iar după intervenții chirurgicale sau proceduri minim invazive este necesară o perioadă de așteptare de cel puțin șase luni.

Referitor la grupele sanguine, directoarea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui susține că nu există o cerere permanentă pentru o anumită grupă, necesarul fiind determinat de profilul pacienților care ajung în instituțiile medicale.

Totodată, Svetlana Roșca a subliniat că donarea de sânge este o procedură sigură, iar riscul de infectare este exclus.

„Nu se poate contacta nicio infecție pentru că tot ce ține de recoltarea sângelui și a componentelor se realizează cu seturi sterile, de unică folosință”, a afirmat aceasta.

Potrivit specialiștilor, procedura nu este dureroasă, iar singurul disconfort este înțepătura necesară pentru accesul la venă.

Pe 14 iunie este marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, instituită în onoarea medicului și biologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel și autor al clasificării sistemului grupelor sanguine.

Evenimentul are scopul de a promova donarea voluntară și de a sensibiliza populația cu privire la importanța rezervelor sigure de sânge, indispensabile pentru salvarea de vieți.

 

moldova1.md

Sfatul Medicului