Tusea, durerile în gât și virozele sunt mai frecvente iarna, dar există remedii simple pentru a le combate. Doctorul Mihail Pautov din România, cunoscut pentru videoclipurile din domeniul medical pe care le publică pe rețelele sociale, a prezentat în cadrul unui nou material cele mai eficiente remedii naturale pentru afecțiunile comune de iarnă.

Doctorul a explicat că remediile naturale funcționează, în esență, pe aceleași principii ca medicamentele, pentru că acestea au la bază acțiuni fiziologice și terapeutice, prin substanțele pe care le conțin sau prin efectele pe care le produc asupra corpului. Acesta a menționat că există o mulțime de studii științifice care confirmă eficiența unor tratamente naturale, cunoscute de multă vreme, transmite Știri.md.

„A venit iarna, un sezon rece plin de bucurii: sărbători, reîntâlniri cu cei dragi și încheierea socotelilor de peste an. Însă, unul dintre cele mai neplăcute evenimente care ți se poate întâmpla în această perioadă este să răcești. De multe ori, tusea devine unul dintre cele mai supărătoare simptome. Tusea este, de fapt, mecanismul natural de apărare al tractului respirator. Organismul încearcă astfel să elimine virusurile, celulele moarte sau mucozitățile rezultate în urma unei infecții. De aceea, tusea productivă – când „se rupe” ceva – nu ar trebui suprimată, mai ales în faza acută a răcelii. Suprimarea acestei tuse poate fi periculoasă, deoarece mucozitățile care nu sunt eliminate se pot scurge în plămâni, favorizând apariția pneumoniei”, explică medicul.

Cu toate acestea, expertul menționează că tusea poate deveni extrem de deranjantă, mai ales noaptea, când nu te lasă să adormi. În astfel de cazuri, un remediu natural simplu și dovedit științific este mierea.

„Un studiu randomizat controlat a demonstrat că mierea este mai eficientă decât medicamentele antitusive în ameliorarea tusei, în special la copii. Studiul arată că administrarea mierii reduce severitatea și frecvența episoadelor de tuse, fiind astfel o alternativă naturală, fără riscuri majore. De ce funcționează mierea? Are un efect calmant asupra mucoaselor iritate, similar cu o „cremă” pentru pielea uscată. De asemenea, mierea prezintă proprietăți antiinflamatoare și antimicrobiene, încetinind dezvoltarea microbilor pe mucoasele inflamate”, explică Mihail Pautov.

Siropul natural din miere și lămâie

Medicul spune că un remediu tradițional, transmis din generație în generație, este siropul din miere și zeamă de lămâie. Rețeta este simplă:

  • Amestecă o ceșcuță de miere cu zeama de la o lămâie;
  • Consumă câte o linguriță mică la fiecare 30 de minute, ținând-o în gură înainte de a o înghiți.

„Acest sirop ajută la calmarea durerilor în gât și a inflamației, însă atenție: dacă ai o sensibilitate crescută la aciditate sau medicul ORL îți recomandă să eviți alimentele acide precum lămâia, respectă sfaturile acestuia”, spune doctorul.

Un alt remediu pe care îl recomandă Mihail Pautov este gargara cu apă sărată.

Metoda de administrare:

  • Ia o cană cu apă caldă, adaugă jumătate de linguriță de sare și jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu;
  • Amestecă bine și folosește soluția pentru gargară, fără a o înghiți.

„Această soluție hipersalină dizolvă mucozitățile lipite în zona gâtul superior, facilitând eliminarea acestora prin scuipare. În plus, gargara ameliorează durerile în gât, reduce inflamația și congestia locală, iar studiile confirmă eficiența acestui remediu. O meta-analiză a concluzionat că gargara cu apă sărată poate fi eficientă în prevenirea și ameliorarea infecțiilor tractului respirator superior. Mai exact, studiul a arătat că pacienții care au făcut gargară au avut o perioadă de boală mai scurtă cu aproape două zile, utilizarea medicamentelor din farmacie a scăzut cu 36%, iar riscul de transmitere a infecției în familie a fost semnificativ redus”, explică doctorul.

Potrivit lui Mihail Pautov, un alt remediu natural extrem de eficient în caz de răceală și congestie nazală sunt spălăturile nazale.

Spălăturile nazale cu soluție salină ajută la:

  • Reducerea simptomelor infecțiilor tractului respirator superior;
  • Curățarea secrețiilor din nas și sinusuri;
  • Îmbunătățirea respirației nazale.

Specialistul a subliniat că o revizuire sistematică publicată în Cochrane Database of Systematic Reviews confirmă aceste beneficii. Deși concluzia generală sugerează nevoia unor studii mai ample, rezultatele unui trial major realizat pe copii arată că spălăturile saline reduc semnificativ secrețiile nazale și îmbunătățesc respirația, copiii reușind să respire pe nas, nu pe gură.

„Spălătura nazală nu înseamnă doar aplicarea unui spray nazal. Deși spray-ul este util pentru curățarea secrețiilor, este important să-l folosești corect. Nu pulveriza de jos în sus, deoarece nasul are un „drum blocat”. Spray-ul trebuie aplicat orizontal, perpendicular pe față, astfel încât soluția să ajungă în nazofaringe, nu doar în partea anterioară a nasului.

Pentru o curățare completă, spălăturile nazale presupun utilizarea unui dispozitiv special: un recipient de tip sticlă cu care împingi apa sărată într-o nară, lăsând-o să iasă pe cealaltă. Un ceainic nazal, cu un gât lung, care permite realizarea unui circuit al apei sărate dintr-o nară în cealaltă”, spune doctorul.

Cum prepari soluția salină:

  • Folosește apă fiartă și răcită sau apă filtrată, pentru siguranță.
  • Adaugă sare în proporțiile recomandate (de regulă, o linguriță mică la o cană de apă).

Cum aplici spălătura?

  • Înclină capul într-o parte, lasă soluția să intre pe o nară și să iasă pe cealaltă.
  • Respiră pe gură pentru a evita înghițirea apei.

Totuși, doctorul Pautov recomandă pacienților să meargă să se consulte cu medicul înainte de a începe acest tratament.

Boala gură-mână-picior: o afecțiune frecventă în sezonul rece

Mihail Pautov a vorbit și despre boala gură-mână-picior, care este o infecție virală ce apare mai des la copiii sub cinci ani, dar poate afecta și copiii mai mari sau adulții. Aceasta este cauzată de enterovirusuri, cum ar fi Coxsackievirus A16. Virusul se transmite prin tractul digestiv, însă manifestările sunt sistemice și se caracterizează prin apariția unor erupții la nivelul gurii, palmelor și tălpilor.

Specialistul subliniază că sezonul rece favorizează transmiterea virusului în colectivități precum școlile și grădinițele, menționând că acest lucru se întâmplă din cauza imunității scăzute a copiilor și a timpului petrecut în spații închise, unde virusul se răspândește ușor.

Boala se transmite prin contact direct cu secrețiile respiratorii ale persoanelor infectate, suprafețe contaminate, contact cu scaune infectate, iar un exemplu ar fi mâinile murdare după folosirea toaletei.

În acest sens, medicul spune că o igienă riguroasă a mâinilor este esențială în prevenirea răspândirii bolii.

„Este important să-i învățăm pe copii să se spele corect pe mâini, în special după folosirea toaletei și înainte de masă”, zice doctorul Pautov.

Simptomele principale includ:

  • Febră;
  • Durere în gât;
  • Ulcerații în cavitatea bucală:
  • Erupții pe palme, tălpi și, uneori, pe fese:
  • Lipsa apetitului;
  • În unele cazuri diaree, vărsături și simptome asemănătoare unei răceli.

„Tratamentul este simptomatic și include medicație antipiretică și analgezică: ibuprofen sau paracetamol pentru reducerea febrei și calmarea durerii. Administrarea acestora trebuie făcută doar la recomandarea medicului de familie sau a pediatrului. Remedii naturale: mierea are proprietăți antimicrobiene și calmează ulcerațiile bucale. Deși studiile au fost realizate pe pacienți oncologici cu mucozități după radioterapie, mierea poate ajuta și în această boală; clătirea gurii cu apă și bicarbonat de sodiu alcalinizează mediul din cavitatea bucală, reducând durerea și riscul de suprainfecție. Se prepară astfel: apă fiartă (răcită până devine călduță) amestecată cu bicarbonat de sodiu”, explică el.

Boala sărutului: ce este și cum se transmite?

„Boala sărutului”, cunoscută și sub numele de mononucleoză infecțioasă, este o infecție virală cauzată de virusul Epstein-Barr (EBV), parte a familiei herpesvirusurilor. Mihail Pautov explică că această afecțiune este frecventă în rândul adolescenților și tinerilor adulți și se transmite, în principal, prin salivă. De aceea, sărutul este o cauză frecventă, dar virusul poate fi transmis și prin obiecte contaminate, cum ar fi tacâmuri, pahare sau alte ustensile folosite în comun.

Iarna, contactul prelungit în spații închise și scăderea imunității cresc riscul transmiterii virusului Epstein-Barr. În plus, perioada rece ne face mai predispuși la infecții, în general.

Simptomele mononucleozei infecțioase:

  • Oboseală extremă (poți sta la pat o săptămână fără energie);
  • Dureri severe în gât, însoțite de inflamație și puroi;
  • Febră;
  • Ganglioni limfatici inflamați în zona gâtului și a axilelor;
  • Splină mărită (în cazuri severe), ceea ce poate duce la riscul de ruptură dacă nu eviți efortul fizic.

Recomandări și tratament:

  • Odihnă - este esențial să te refaci complet;
  • Evitarea efortului fizic intens, pentru a preveni complicațiile, cum ar fi ruptura splinei;
  • Medicație antiinflamatorie non-steroidiană (de exemplu, ibuprofen sau paracetamol) pentru reducerea febrei și a inflamației;
  • Corticosteroizi (precum prednisonul): doar în cazuri severe, prescriși strict de medic.

Artrita și inflamațiile articulare în sezonul rece

Artrita este o afecțiune inflamatorie a articulațiilor, care poate fi autoimună - artrita reumatoidă și degenerativă - osteoartrita. În sezonul rece, simptomele se agravează din cauza temperaturilor scăzute, care reduc circulația sanguină și cresc rigiditatea articulațiilor, dar și a umidității crescute, care transferă frigul mai rapid către corp și intensifică inflamația.

Simptomele artritei sunt:

  • Durere articulară;
  • Rigiditate articulară, mai ales dimineața;
  • Umflare și inflamație la nivelul articulațiilor.

Soluții pentru tratarea artritei

Potrivit doctorului Pautov, medicație antiinflamatorie non-steroidiană: ibuprofen, naproxen sau diclofenac – reduc inflamația și durerea. Atenție! Aceste medicamente pot fi hepatotoxice, deci se administrează doar la recomandarea medicului. Injecții cu corticosteroizi: sunt soluții aplicate în cazurile severe, administrate strict de către medic. În ceea ce privește tratamentul natural, curcumina din turmeric este un bun remediu, deoarece studiile arată că turmericul are efecte antiinflamatorii eficiente în osteoartrită, reduce durerea și inflamația. Un alt remediu sunt acizii grași Omega-3, care ajută la combaterea inflamației și pot fi obținuți din alimente precum pește gras, nuci și semințe de in.

„Afecțiunile frecvente din sezonul rece necesită o abordare combinată, care să includă atât tratamente medicamentoase, cât și remedii naturale susținute științific, așa cum am discutat. Este crucial ca orice tratament să fie personalizat și să fie urmat sub supravegherea unui medic. Deși sunt utile soluțiile naturale, în cazul în care simptomele persistă, intervenția medicală rapidă este esențială pentru un tratament eficient. În plus, este important să nu amânăm consultarea unui specialist, mai ales atunci când există îngrijorări legate de sănătatea noastră. Sistemul medical este acolo pentru a ne sprijini atunci când avem nevoie. Dacă aveți remedii care v-au ajutat, nu ezitați să le împărtășiți în comentarii pentru a ajuta și alți oameni care se confruntă cu probleme similare”, conchide Mihail Pautov.

 

știri.md