Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a menționat că niciun Centru medical public sau privat din Republica Moldova care oferă servicii de reproducere asistată nu deține autorizație specială din partea Agenției de Transplant.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care, recent, procurorii PCCOCS au efectuat percheziții la o clinică de fertilizare in vitro din Chișinău, dar motivele descinderii nu sunt încă clarificate, transmite tv8.md.
Ministrul a precizat că, până în prezent, toate centrele care oferă aceste servicii funcționează pe baza autorizațiilor sanitare și acreditării, conform unui cadru legal anterior.
Autorizațiile speciale eliberate de Agenția de Transplant urmează să devină obligatorii după ce un proiect de ordin va fi semnat și implementat. Aceste autorizații sunt încă în faza de consultări publice.
Agenția de Transplant urmează să furnizeze clarificări suplimentare despre perchezițiile recente efectuate la clinica respectivă.
De menționat că, recent, procurorii PCCOCS au făcut percheziții la o clinică privată din Capitală, specializată în domeniul fertilizării in vitro. Procurorii au declarat că aceasta activa fără autorizație de la Agenția de Transplant, iar fondatorul și administratorul clinicii au în prezent statut de învinuiți.






































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































