Mai mulți oameni din Capitală se plâng că ambrozia le provoacă probleme grave de sănătate, ei au nasul înfundat sau strănută. Medicii alergologi le recomandă cetățenilor să nu iasă din casă în zilele cu vânt, iar când ajung acasă să își schimbe hainele.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, persoanele fizice care nu vor cosi ambrozia riscă o amendă de până la 1.500 de lei, transmite Radiomoldova.md.
„Luna august este picul de polenizare al ambroziei, iar pentru a se proteja de ambrozie, oamenii nu trebuie să iasă din casă în zilele cu vânt și să își schimbe hainele de fiecare dată când revin la domiciliu”, a declarat medicul alergolog Cristina Toma.
„Această alergie poate să se manifeste prin rinită sau rinoconjunctivită alergică și astmul bronșic. Simptomele sunt nasul înfundat, eliminări seroase din nas, strănut, mâncărime de nas și ochi. Astmul bronșic este agravat, de asta recomandăm pacienților să se afle cât mai puțin afară, să nu se plimbe în zonele în care se cunoaște că crește ambrozia, să nu uscăm hainele afară, să purtăm măști de protecție și ochelari”, a menționat Cristina Toma.
Dacă pentru majoritatea cetățenilor ambrozia e doar o simplă plantă, pentru cei alergici e o mare bătaie de cap în fiecare sezon.
Potrivit legii, persoanele fizice care nu vor cosi ambrozia riscă o amendă de până la 1.500 de lei, iar cele juridice până la 6.000 de lei.
„Noi avem un plan bine definit de combatere a acestei plante, zilnic sunt efectuate razii în raioanele țării în scop de informare al cetățenilor cât și de identificare a locațiilor în care crește această plantă”, a relatat șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga.
Anterior Întreprinderea Municipală Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, a emis un comunicat în care s-a precizat că pe parcursul lunii iulie reprezentanții instituției, au întreprins măsuri mecanice și manuale de combatere a ambroziei, prin cosire și smulgere. De asemenea, ambrozia a fost distrusă și prin metoda chimică.






































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































