Începând cu 1 august curent, persoanele asigurate diagnosticate cu psoriazis și Lupus eritematos sistemic vor putea beneficia, pentru prima dată, de medicamente compensate pentru tratament în ambulatoriu.

Persoanele afectate de psoriazis vor primi compensații pentru cinci denumiri comune internaționale (DCI) de medicamente, atât pentru tratamentul pe termen lung, cât și pentru tratamentul episodic în condiții ambulatorii.

Psoriazisul este o afecțiune mediată de sistemul imunitar, caracterizată de inflamații în organism. Se manifestă prin semne vizibile, cum ar fi plăci în relief și scuame pe piele, ca urmare a unei creșteri accelerate a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se dezvoltă și se desprind complet într-o lună, dar în cazul psoriazisului, acest proces are loc în doar trei sau patru zile, ducând la acumularea de celule la suprafața pielii.

Persoanele cu psoriazis pot experimenta mâncărimi, arsuri și înțepături cauzate de plăcile cutanate. Aceste plăci și scuame pot apărea pe diverse părți ale corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite pe coate, genunchi și scalp.

Statisticile arată că psoriazisul afectează 125.000.000 de oameni la nivel mondial, iar în SUA, mai mult de 8 milioane de oameni sunt afectați de psoriaz.

Adulții afectați de maladia reumatologică autoimună lupus eritematos sistemic vor beneficia, de asemenea, de tratament episodic în condiții de ambulatoriu, prin extinderea indicațiilor pentru trei denumiri comune internaționale (DCI) din grupa antiinflamatoarelor nesteroidiene.

Vor mai fi compensate integral și 3 noi denumiri comune internaționale de picături oftalmice pentru persoanele cu glaucom.

Ibuprofenul va fi și el compensate pentru adulții și copiii care beneficiază de îngrijiri paliative în regim ambulatoriu.

Potrivit comunicatului emis de către Ministerul Sănătății, Consiliul a decis să extindă indicațiile pentru două medicamente, lercanidipin și dapagliflozin. Lercanidipin va putea fi prescris pentru maladiile cardiovasculare, iar dapagliflozin va fi disponibil pentru toți pacienții cu diabet zaharat.

O altă măsură importantă este recalcularea sumelor fixe compensate pentru toate medicamentele parțial compensate din fondurile AOAM. Aceasta va conduce la o creștere a sumei compensate de asigurarea medicală pentru 115 denumiri comune internaționale (DCI) și la o reducere a contribuției financiare din partea pacienților.

Potrivit estimărilor, cheltuielile anuale planificate pentru compensarea medicamentelor noi vor fi de aproximativ 35 de milioane de lei.

 

sanatateinfo.md

Sfatul Medicului