Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat peste 15.000 de solicitări în perioada 3–9 august. După acordarea primului ajutor medical calificat, 6.635 de pacienți au fost transportați la spitalele din țară pentru tratament.
Cele mai multe solicitări au fost determinate de urgențe cardiovasculare – 2.867 de cazuri, dintre care 38 de pacienți au prezentat sindrom coronarian acut. Alte 2.096 de apeluri au fost legate de urgențe neurologice, inclusiv 225 de accidente vasculare cerebrale, transmite Știri.md.
Echipele medicale au intervenit și în 1.733 de cazuri traumatologice și 1.364 de urgențe respiratorii.
Totodată, în perioada raportată au fost recepționate 144 de solicitări pentru urgențe generate de factori fizici, chimici și de mediu. Dintre acestea, 86 au fost cazuri de mușcături de animale sau înțepături de insecte, 36 de combustii și 16 de insolații.
Echipele de ambulanță au intervenit și la 104 accidente rutiere, în urma cărora au fost rănite 134 de persoane. După acordarea ajutorului medical la fața locului, 99 de pacienți, inclusiv 21 de copii, au fost transportați la spital.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 56 de solicitări pentru urgențe toxice. Printre acestea s-au numărat 25 de intoxicații cu medicamente, 12 cu alcool, șase cu droguri, 12 de altă origine și un caz de intoxicație cu monoxid de carbon.
CNAMUP precizează că, din totalul apelurilor recepționate în perioada 3–9 august, 559 nu au corespuns criteriilor de urgență medico-chirurgicală.



















































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































