Ministerul Sănătății, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) și UNICEF continuă activitățile de promovare și încurajare a părinților de a-și vaccina copiii la timp, conform Calendarului național de vaccinare.

Astfel, o serie de materiale informative, cu sfaturile lucrătorilor medicali privind pregătirea copilului înainte, în timpul și după vaccinare, condraindicațiile la vaccinare, dar și reacțiile adverse normale care pot apărea în urma vaccinării, vor fi diseminate online, transmite Știri.md.

„Vaccinurile sunt sigure și reprezintă cea mai eficientă modalitate de a ajuta copiii să crească sănătoși și protejați de boli. În acest context, încurajăm oamenii să împărtășească aceste mesaje familiei, rudelor și comunității, contribuind astfel la creșterea gradului de acoperire vaccinală și la protejarea noastră colectivă împotriva bolilor grave”, scrie în mesajul Ministerului Sănătății.

 

știri.md

Sfatul Medicului