Oboseala neobișnuită la efort, durerile în piept, senzația de lipsă de aer sau palpitațiile pot fi semnale de alarmă și nu trebuie ignorate. De Ziua Mondială a Inimii medicii atrag atenția că prezentarea la timp la specialist și controlul factorilor de risc pot preveni numeroase complicații cardiovasculare.
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, iar în Republica Moldova acestea reprezintă de peste două decenii principala cauză de mortalitate. Medicul cardiolog Nadejda Sapojnic, doctor în științe medicale, a explicat că unul dintre primele semnale de alarmă poate fi scăderea toleranței la efort, transmite moldova1.md.
„Dacă o persoană observă că, în urmă cu trei luni, făcea un anumit efort fizic ușor, fără simptome limitante, iar acum este deranjată fie de durere în piept, fie de senzația de insuficiență de aer sau de oboseală acesta este deja un semnal de alarmă”, a explicat cardiologul.
Printre simptomele care ar trebui să determine o persoană să solicite sfatul medicului se numără durerea toracică, dificultățile de respirație și palpitațiile.
Potrivit specialistei, orice simptom nou, persistent sau care reapare în timp trebuie investigat, chiar dacă dispare de la sine. Primul pas poate fi consultarea medicului de familie, care va evalua riscul cardiovascular și va decide dacă sunt necesare investigații suplimentare.
„Acestea ar putea fi primele semne de alarmă transmise de corpul nostru, iar ignorarea lor ne poate costa viața. Ori de câte ori apar semne sau simptome dubioase, pacientul trebuie să meargă pentru un consult medical”, a subliniat Nadejda Sapojnic.
În cazul unui accident vascular cerebral sau al unui infarct miocardic, timpul este esențial. Prezentarea rapidă la medic poate salva viața pacientului și poate reduce riscul apariției unor dizabilități.
Cardiologul a precizat totodată că infarctul miocardic și stopul cardiac nu sunt același lucru. Stopul cardiac poate apărea drept complicație a unui infarct, dar se poate produce și în alte contexte clinice.
Cum poate fi recunoscut un infarct
Unul dintre principalele simptome ale infarctului miocardic este durerea toracică. Aceasta este, de regulă, intensă, apare în centrul pieptului și poate fi resimțită ca o presiune, arsură sau distensie.
„Durerile înțepătoare nu sunt legate, de regulă, de un infarct miocardic. Acestea durează de obicei mai mult de 20 de minute și se asociază frecvent cu o stare de rău general, transpirații și paloare”, a explicat medicul.
Durerea toracică poate apărea atât la bărbați, cât și la femei. Potrivit datelor citate de specialistă, unele studii arată că aceasta este prezentă la aproximativ 79% dintre bărbați și 74% dintre femei în cazul sindromului coronarian acut.
La femei pot apărea și greață sau vărsături, simptome care pot fi confundate cu probleme digestive.
În cazul unei dureri toracice puternice sau al unei senzații severe de lipsă de aer, primul pas trebuie să fie apelarea serviciului de urgență.
„Apelul de urgență trebuie să precedă orice altă acțiune, inclusiv căutarea de medicamente”, a subliniat cardiologul.
Totodată, persoana care prezintă asemenea simptome nu trebuie să se urce la volan pentru a ajunge singură la spital. Dacă simptomele apar în timp ce conduce, recomandarea este să tragă pe dreapta, să pornească luminile de avarie și să solicite ajutor.
Nadejda Sapojnic avertizează și asupra administrării medicamentelor „după ureche”, în baza recomandărilor primite de la rude, prieteni sau găsite pe internet.
Deși în anumite situații de suspiciune de infarct ghidurile medicale prevăd administrarea aspirinei, cardiologul atrage atenția că există și alte urgențe medicale în care acest medicament poate face rău, inclusiv unele hemoragii interne.
Din acest motiv, în cazul în care o persoană nu știe ce i se întâmplă, recomandarea este să apeleze 112, să descrie simptomele și să urmeze indicațiile dispecerului până la sosirea echipajului medical.
Stresul puternic poate afecta inima
Un șoc emoțional puternic poate avea, de asemenea, efecte asupra inimii. Stresul intens poate crește tensiunea arterială și poate activa mecanisme care influențează circulația sângelui către inimă.
Există și o afecțiune denumită sindromul Takotsubo, cunoscută drept „sindromul inimii frânte”, care poate apărea în urma unei emoții extrem de puternice, fie ea negativă sau pozitivă.
„Sindromul inimii frânte mimează fidel un infarct miocardic. Doar în camera de gardă putem diferenția aceste două afecțiuni”, a explicat Sapojnic.
Cardiologul atrage atenția și asupra ideii greșite potrivit căreia o persoană poate fi „prea tânără” pentru a avea probleme cu inima.
Unele forme ereditare de colesterol crescut pot afecta inclusiv copiii. Potrivit medicului, aproximativ unul din 300 de nou-născuți se naște cu gene asociate unor niveluri foarte ridicate ale colesterolului.
În formele severe de hipercolesterolemie familială, infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral pot apărea chiar la vârste de 9-12 ani.
Pentru copiii din familii cu antecedente de boli cardiovasculare apărute la vârste tinere sau ai căror părinți au valori foarte ridicate ale colesterolului, unele recomandări europene prevăd testarea colesterolului începând de la vârsta de doi ani. Pentru ceilalți copii, prima testare este recomandată între 8 și 12 ani, iar următoarea la 17 ani, potrivit specialistei.
Cardiologul a demontat și mitul potrivit căruia apa cu zahăr sau apa cu lămâie ar putea trata o durere de inimă.
„Este unul dintre miturile cele mai primitive care poate să existe. Nu ar trebui să facă asta, pentru că nu îi ajută”, a precizat Nadejda Sapojnic.
În schimb, prevenția rămâne una dintre cele mai eficiente metode de reducere a riscului cardiovascular.
Potrivit datelor prezentate de cardiolog, un control corespunzător al tensiunii arteriale ar putea preveni opt din zece accidente vasculare cerebrale și patru din șase infarcte miocardice.
„Am învățat mult despre bolile cardiovasculare, am învățat cum să le prevenim, dar undeva se rupe firul, probabil în înțelegerea oamenilor că acestea nu sunt doar cuvinte, ci sunt niște pârghii, niște instrumente care chiar funcționează”, a conchis medicul.
În Republica Moldova, bolile cardiovasculare reprezintă circa 57% din totalul deceselor provocate de bolile netransmisibile. Printre cele mai frecvente afecțiuni se numără infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral și hipertensiunea arterială.
























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































