Peste 88.000 de femei din R. Moldova au primit, în primele luni ale acestui an, notificări prin e-mail prin care sunt invitate să efectueze gratuit testul de screening cervical.

Noul mecanism îi vizează pe femeile cu vârste cuprinse între 25 și 67 de ani și are drept scop depistarea timpurie a modificărilor care pot duce la apariția cancerului de col uterin, transmite  europalibera.org.

„Stimată doamnă. Sunteți invitată să efectuați un test de screening cervical gratuit. Prelevarea regulată a testului este importantă pentru depistarea modificărilor în celulele cervicale și prevenirea dezvoltării cancerului de col uterin”, se arată în mesajele expediate femeilor.

Invitațiile sunt personalizate și conțin inclusiv datele medicului de familie la care femeia se poate adresa pentru efectuarea gratuită a testului PAP.

Potrivit Ministerului Sănătății, peste 88.400 de femei au primit deja asemenea notificări pe adresa electronică în primele luni ale anului.

Mecanismul a devenit posibil după integrarea Registrului național de screening cervical în Sistemul Informațional Automatizat de Asistență Medicală Primară. Registrul permite monitorizarea parcursului fiecărei femei și identificarea celor care trebuie să efectueze testarea.

Sistemul este conectat prin IDNP la Registrul populației și cuprinde atât femeile asigurate, cât și pe cele neasigurate. Totodată, interconectarea cu platforma guvernamentală MNotify permite expedierea invitațiilor pe e-mail.

„Odată ce a fost disponibil acest registru, este ușor să vedem în sistem cine trebuie să facă testarea. Asistentele medicale sunt cele care verifică și trimit SMS către femeile din grupul de vârstă care trebuie să facă testul PAP”, explică Nicolae Lupu, medic de familie din Călărași.

Medicul de familie introduce datele de contact și consimțământul pacientei, iar sistemul identifică femeile eligibile în funcție de vârstă și istoricul testărilor. Notificările pot ajunge la beneficiare chiar dacă acestea se află peste hotare.

Autoritățile analizează deja posibilitatea automatizării suplimentare a procesului.

„Ne gândim cum să îmbunătățim acest mecanism ca să scoatem povara de pe medicii de familie. Ori să creăm un call-center, care va fi responsabil de invitarea femeilor nu doar pentru acest screening, ori să suplinim acest mecanism cu AI”, a declarat Diana Valuță, șefa Unității de coordonare a implementării screening-ului de col uterin de la Institutul Mamei și Copilului.

Testul PAP este recomandat o dată la trei ani femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 67 de ani. Prin intermediul acestuia pot fi identificate modificările celulare care pot preceda dezvoltarea cancerului de col uterin.

În Republica Moldova, anual sunt diagnosticate cu această maladie aproximativ 300–350 de femei, iar între 150 și 160 își pierd viața. În prezent, circa 4.200 de paciente au diagnosticul de cancer de col uterin.

Testarea HPV ar putea fi extinsă la nivel național din 2027

În paralel, autoritățile pregătesc introducerea testării HPV ca metodă principală de screening pentru cancerul de col uterin.

Un program-pilot a fost desfășurat în zece spitale din țară și a cuprins aproximativ 3.000 de femei cu vârste între 30 și 65 de ani, care nu efectuaseră un asemenea test în ultimii trei ani.

Dintre participante, 1.139 au optat pentru auto-prelevarea probei, iar peste 1.800 au preferat recoltarea efectuată de personalul medical.

Rezultatele preliminare arată că 6,6% dintre femeile testate aveau HPV, ceea ce indică un risc de dezvoltare a cancerului de col uterin.

„Analizăm rezultatele și vrem să propunem Ministerului Sănătății implementarea națională a acestui test, pentru anul viitor”, a precizat Diana Valuță.

Introducerea testării HPV ar urma să se facă gradual, inclusiv din cauza costurilor. În categoria de vârstă vizată sunt aproximativ 500.000 de femei.

Testul HPV identifică prezența virusului papiloma uman și tulpina acestuia, în timp ce testul PAP depistează modificările celulare deja produse. Potrivit specialiștilor, testarea HPV are un grad mai ridicat de precizie.

Vaccinul împotriva HPV a fost introdus în calendarul național de imunizări din Republica Moldova în 2017, inițial pentru fetele de 10 ani. Din 2021, vaccinarea a fost extinsă pentru ambele sexe din grupa de vârstă 9–14 ani.

Începând cu 2025, în conformitate cu recomandările OMS, vaccinarea împotriva HPV a fost extinsă până la vârsta de 26 de ani.

Autoritățile mizează pe combinarea vaccinării cu screeningul periodic pentru reducerea numărului de cazuri și a deceselor provocate de cancerul de col uterin.

 

 

Sfatul Medicului