Ascultarea muzicii la volum ridicat în căști poate provoca probleme serioase de auz, iar tinerii sunt printre cei mai expuși. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), fiecare al patrulea utilizator de căști riscă să se confrunte cu probleme de auz din cauza volumului prea mare.

Totodată, jumătate dintre cazurile de pierdere a auzului în rândul tinerilor ar putea fi prevenite prin reducerea volumului și limitarea timpului de utilizare a căștilor.

Indiferent de genul muzical preferat, principalul factor care poate afecta urechile este intensitatea sunetului. Potrivit OMS, peste un miliard de tineri ascultă zilnic muzică la un volum foarte ridicat pentru perioade îndelungate, fenomen descris drept o adevărată „epidemie silențioasă”, transmite tv8.md.

Nici tinerii din Republica Moldova nu fac excepție. Unii recunosc că folosesc căștile timp de mai multe ore pe zi și la un volum foarte ridicat.

„Undeva în medie cinci ore pe zi”, a povestit un tânăr, precizând că ascultă muzica la volum maxim.

„Mă deconectez de lume și cel mai probabil e volumul maxim, așa că îmi pare rău pentru persoanele din jurul meu care văd și aud ce ascult eu”, a spus un alt utilizator.

Alții spun că folosesc căștile mai rar și la un volum mai redus. Un tânăr a declarat că ascultă muzică de câteva ori pe săptămână, la aproximativ 70% din capacitatea dispozitivului.

Pentru reducerea riscurilor, medicii recomandă respectarea regulii „60/60”: cel mult 60 de minute de ascultare în căști la un volum care să nu depășească 60% din capacitatea dispozitivului.

Medicii ORL din Republica Moldova observă însă că pacienții care se adresează cu probleme de auz sunt tot mai tineri.

Medicul otorinolaringolog Dorin Romanat spune că la consultații ajung inclusiv persoane de 18, 19, 20 sau 25 de ani, categorie de pacienți care în trecut era întâlnită mai rar.

„Acești pacienți vin, se adresează cu probleme de auz. Ei nu spun că e de la căști, dar spun că au un țiuit, un sunet adăugător în urechi care mă deranjează. Dar noi știm că acest sunet e primul simptom care îți afectează auzul”, a explicat medicul.

Primele simptome ale afectării auzului pot apărea sub forma unui țiuit, șuierat sau disconfort la nivelul urechii, inclusiv după expunerea la sunete foarte puternice.

„Primele semne este un șuierat, cum spun pacienții, sau un disconfort sau un țiuit într-o ureche oarecare (...) după un sunet puternic, după ce am fost la un concert sau utilizarea la o perioadă mai îndelungată a căștilor sau muzicii puternice”, a explicat Dorin Romanat.

Specialiștii precizează că utilizarea căștilor nu trebuie privită în sine drept un obicei nociv. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor, acestea sunt folosite de tot mai multe persoane, iar important este modul în care sunt utilizate.

Pe lângă reducerea volumului și limitarea perioadei de ascultare, medicii recomandă alegerea, pe cât posibil, a căștilor externe în locul celor care se introduc direct în ureche.

În cazul în care sunt folosite căști intraauriculare, specialiștii recomandă ca acestea să fie igienizate zilnic, pentru a reduce și alte riscuri asociate utilizării lor.

 

 

 

Sfatul Medicului