O intervenție chirurgicală extrem de complicată a fost efectuată cu succes la Chișinău. Este vorba despre o operație neurochirurgicală de înlăturare a unei tumori din interiorul craniului. Pacienta este o femeie de 60 de ani din Sângerei care s-a adresat la medicul de familie cu mai multe simptome, inclusiv afectarea vederii.
Intervenția a avut loc în această dimineață la Institutul de Medicină Urgentă și a durat o oră, transmite jurnal.md.
„Rezolvăm problema unei paciente care a debutat acut, brusc. Avea dureri de cap, amețeli, pierderi de cunoștință, probleme cu dublarea vederii", spune Victor Andronachi, șef Departament Neurochirurgie, IMU.
Intervenția chirurgicală s-a făcut pe cale nazală. Înainte de aceasta, au fost efectuate mai multe investigații medicale, iar datele pacientei au fost introduse în sistem, pentru a minimaliza orice risc în timpul operației.
„S-a determinat că dumneaei are o tumoare în regiunea hipofizară, care e localizată la baza craniului, practic în centrul craniului. Ulterior, noi am complementat tot sistemul de diagnostic cu date mult mai sofisticate, pe care ulterior le vom introduce în tehnologiile și aparatajul de care dispunem", spune șeful Departamentului de Neurochirurgie.
Astfel de operații de efectuează foarte rar, pentru că riscurile sunt mari. În decursul unui an sunt realizate în jur de 18-20 de intervenții chirurgicale de acest tip, afirmă specialistul.
„Acolo avem structuri nervoase importante și avem structuri vasculare importante care, dacă nu au controlul vizual ori nu ai controlul cu ajutorul neuronavigatorului, există riscul de a fi lezate în timpul ablației acestei tumori, ceea ce și nu permitea să facem astfel de operații la scară atât de largă", menționează Andronachi.
După operație, pacienta va avea nevoie de o perioadă de recuperare, timp în care aceasta se va afla sub supravegherea medicilor, pentru a evita apariția unor complicații sau infecții.











































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































