O echipă de medici specialiști de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă (IMU) au reușit să salveze piciorul unei paciente de 80 de ani, diagnosticată cu ocluzia arterei poplitee și ischemie acută, afecțiuni care puneau în pericol integritatea membrului inferior drept.

Potrivit autorităților, pentru a preveni amputarea, medicii au efectuat o intervenție complexă de revascularizare endovasculară – trombectomie prin aspirație, utilizând un cateter și o pompă specială „Penumbra”, transmite Știri.md.

Pacienta prezenta dureri ischemice severe, însoțite de pierderea mobilității degetelor, iar starea sa era agravată de multiple afecțiuni cronice: cardiopatie ischemică cu infarcturi repetate, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă și astm cardiac.

După o evaluare amănunțită, realizată prin examinare clinică și tomografie computerizată, echipa medicală a decis efectuarea operației. În urma extragerii trombilor din vasul afectat, s-a realizat angioplastia cu stentare a leziunilor arteriale cronice. 

De asemenea, imediat după intervenție, circulația sângelui s-a restabilit, pulsul a revenit pe arterele plantare, iar pacienta a recăpătat mobilitatea degetelor.

La doar cinci zile după operație, pacienta a fost externată în stare satisfăcătoare, profund recunoscătoare echipei medicale care i-a redat șansa la o viață activă. 

„Sunt o persoană energică, pasionată de sport și nu mi-am imaginat niciodată că aș putea ajunge imobilizată. Medicii nu doar mi-au salvat piciorul, ci și viața”, a declarat pacienta.

În cazul ischemiei acute cauzate de ateroscleroza cronică a arterelor, tratamentul endovascular de urgență reprezintă o metodă modernă, minim invazivă și extrem de eficientă, oferind pacienților șansa unei recuperări rapide și a unei calități mai bune a vieții. 

Costul tratamentului, în valoare de peste 100.000 de lei, a fost achitat integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină. 

 

știri.md

Sfatul Medicului