Pentru prima dată, la Spitalul Clinic din municipiul Bălți a fost efectuată procedura de ureteroscopie unui copil în vârstă de 11 ani.
Potrivit IMSP Spitalul Clinic Bălți, recent, în cadrul instituției medicale a fost internat un copil de 11 ani cu colică renală pe partea dreaptă. După efectuarea tuturor investigațiilor s-a stabilit diagnosticul - urolitiază, calcul inclavat intramural ureter drept, ureterohidronefroză și colică renală pe partea dreaptă, transmite Știri.md.
În rezultat, doctorii urologi au decis efectuarea uretrocistoscopiei, ureteroscopie cu litotriţie laser și inserarea stentului ureteral.
Inițial, procedura a început cu o cistoscopie (aceasta s-a realizat cu ajutorul unui aparat cu formă tubulară, prevăzut cu o cameră video), ce a permis examinarea mucoasei vezicii urinare și a canalului uretral. După care s-a plasat un fir ghid hidrofilic în interiorul ureterului, iar pe acesta s-a montat o teacă de acces ureteral. Prin intermediul acestei teci s-a obținut acces facil cu ureteroscopul semirigid.
Ulterior, după ce pietrele au fost identificate, s-au spart cu ajutorul Laserului (litotriţie laser), care emite o energie pulsatilă ce fragmentează calculul.
La finalul intervenției s-a plasat un stent (tub) ureteral pe care pacientul îl va menține 1-2 săptămâni.
De menționat că totul a decurs cu succes și băiatul se simte bine.
„Echipa care a efectuat intervenția este formată din doctorii urologi Sergiu Cozub, Vladimir Leadric, Pavel Bîtiu, medicul rezident Cristian Spînu, anesteziologul-reanimatolog Oleg Bozbei, asistenta medicală de anestezie Victoria Căbășescu și asistenta medicală de operații Viorica Spînu”, anunță IMSP Spitalul Clinic Bălți.
Foto: IMSP Spitalul Clinic Bălți.













































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































