Câte o naștere în ambulanță în fiecare săptămână. Membrii echipelor de asistenţă medicală urgentă au acordat ajutor la nașterea a opt copii în ambulanță de la începutul anului 2024. În total 18 femei au născut în condiții de prespital, dintre care zece acasă.
Iurie Dondiuc, președintele Comisiei de specialitate obstetrică și ginecologie a Ministerului Sănătății afirmă că nașterile în afara spitalului prezentă anumite riscuri, dar medicii sunt pregătiți să intervină în astfel de cazuri.
În ultimii cinci ani, asistența medicală de urgență a fost acordată la 54 432 de femei însărcinate. Dintre acestea, 870 au născut în afara spitalelor. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în perioada 2019-2023, au născut acasă 564 de parturiente, iar 306 – în ambulanță.
Cele mai multe nașteri în afara instituțiilor medicale s-au înregistrat în anul 2019. Medicii de la salvare au acordat asistență medicală la 200 de femei însărcinate, dintre care 130 au născut acasă, iar 70 – pe drum spre spital.
Din 2019 și până în anul 2023 numărul nașterilor a fost în continuă descrește, fapt remarcat și în statisticile CNAMUP. Astfel, potrivit datelor oferite redacției Sănătate INFO, anul trecut au fost înregistrate 135 de nașteri la etapa de prespital: 85 au avut loc la domiciliu, iar 50 – în ambulanță.

Una din cele opt istorii cu nașteri în ambulanță
Pe data de 10 februarie, aproape de miezul nopții, echipa de asistență medicală urgentă din cadrul Postului de asistență medicală urgentă Pepeni, raionul Sîngerei, a fost solicitată să acorde asistență medicală de urgență unei gravide de 38 de ani. Asistentul medical Vasile Peresunco, infirmiera Lidia Gurușciuc și șoferul autoambulanței Victor Spînache au ajuns la locul solicitării în 11 minute.
Femeia era la a cincea naștere și prezenta semne de debut al travaliului. Ea a născut o fetiță în ambulanță în timpul deplasării către maternitate. Lăuza și nou-născutul au fost transmiși în stare satisfăcătoare medicilor de la Spitalul Raional Sîngerei pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
Majoritatea femeilor care au născut în ambulanță – 171 de persoane – au vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. 132 de parturiente erau trecute de 30 de ani, iar trei aveau mai puțin de 18 ani.
CNAMUP menționează că în medie timpul de intervenție a unui echipaj de asistență medicală de urgență este de 17 minute, dar acesta depinde de distanța până la locul solicitării.
Nașterile extraspitalicești, o realitate
Iurie Dondiuc, președintele Comisiei de specialitate obstetrică și ginecologie a Ministerului Sănătății spine că orice naștere în afara asistenței medicale comportă anumite riscuri, chiar dacă nașterile prespital sunt o realitate pentru toate țările din lume.
„În principiu sarcina și nașterea nu sunt patologii, ci procese fiziologice firești și o bună parte dintre acestea necesită doar o monitorizare fără intervenții speciale. Cu toate acestea există anumite riscuri de suferință fetală sau la mamă care pot fi ușor depășite într-o instituție medicală”, afirmă Iurie Dondiuc care insistă că o naștere trebuie să aibă loc într-o maternitate deoarece numai acolo sunt condițiile necesare, iar personalul este instruit pentru a interveni în caz de necesitate.
Potrivit lui, pentru a evita nașterile în afara spitalelor, femeile trebuie să solicite la timp intervenția ambulanței. El spune că majoritatea parturientelor se află la evidență la medicul de familie sau specializată de ambulator unde, pe lângă examinări și monitorizare, sunt informate despre evoluția sarcinii și primele semnale ale nașterii.
„Sunt femei care nu prea dau atenție acestor informații sau se bazează pe experiența de la prima naștere care a durat mai mult timp și întârzie să solicită ambulanța. De obicei, prima naștere poate dura și 10-15 ore, uneori și 20 de ore, de la momentul apariției primelor contracții uterine. Cele care sunt la a doua și mai multe nașteri au o durată între șase și opt ore”, explică medicul datele celor de la CNAMUP. Potrivit acestora, numai anul acesta din cele opt femei care au născut în ambulanță, cinci sunt la a doua sau mai multe nașteri.
„Desigur că este mi bine ca o femeie să nască într-o maternitate, dar și în ambulanța aceasta poate primi asistența necesară deoarece echipa de intervenție este instruită cum să intervină în astfel de situații. Au deprinderile respective și pot apela la o altă echipă în caz de necesitate sau ține legătura cu maternitatea de circumscripție unde mama și nou născutul vor primi ajutorul necesar”, mai spune medicul Iurie Dondiuc.













































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































