Unele cadre medicale care lucrează în instituțiile de stat „conving” pacienții care au apelat la serviciul public de sănătate să se trateze, contra unor sume impunătoare de bani, la centrele de sănătate din sistemul privat. Pacienții sunt asigurați că, astfel, vor beneficia de tratament mai rapid și mai calitativ.
Un astfel de caz a avut loc la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” din Chișinău. Ministerul Sănătății condamnă astfel de acțiuni și încurajează cetățenii, care se confruntă cu situații similare, să le raporteze, transmite Zdg.md.
Consultați la SCR, tratați în spitale private cu mii de euro
Centrul Național Anticorupție (CNA) a făcut public, la mijlocul lunii iulie 2023, rezultatele unui raport care a evaluat integritatea instituțională din cadrul SCR „Timofei Moșneaga”. Au fost identificate o serie de riscuri tipice corupției, printre acestea fiind riscul conflictelor de interese sau determinarea unor pacienți consultați în cadrul SCR de a fi tratați contra plată la spitalele private.
CNA a făcut public cazul unui medic specialist otorinolaringolog care, după ce a consultat pacientul, i-ar fi comunicat că intervenția chirurgicală de care are nevoie poate fi realizată în termeni mai restrânși doar la privat, contra unei sume de aproximativ 1.800 - 2.500 de euro. Medicul i-ar fi indicat pacientului, pe blancheta centrului medical privat, lista de analize şi investigații care, de asemenea, trebuiau făcute în cadrul spitalului privat, oferindu-i şi numărul de contact pentru ca ulterior să-i organizeze internarea.
În raportul CNA se menționează că pacientul şi-ar fi dat seama că „a fost indus în eroare intenționat”, cu scopul de a-l determina să-şi efectueze intervenția în spitalul privat. Având bănuiala că medicul ar avea interese financiare, a depus o sesizare în adresa conducerii spitalului, care a fost examinată de către Comitetul de etică al SCR „T. Moșneaga” pe 13 octombrie 2022. În consecință, medicul specialist a fost sancționat disciplinar cu „mustrare aspră”.











































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































