De teamă să nu fie stigmatizaţi în societate, locuitorii Republicii Moldova ezită să ceară ajutorul unui psiholog.
Studiile arată că 93% dintre basarabeni nu au mers niciodată la o şedinţă de consiliere, pe când în țările cu un nivel înalt de dezvoltare vizita la un astfel de specialist e considerată o normalitate. Pe lângă stereotipuri și sărăcia este o barieră, mai ales în mediul rural, pentru că serviciile unui psiholog costă, transmite Tvr Moldova.
Mulţi oameni nu se adresează unui psiholog, deşi recunosc că nu au o stare psiho-emoţională prea bună. Iar când au nevoie de ajutor, de cele mai multe ori caută alinare sufletească la rude sau la prieteni. Maria Topor spune că anumite evenimente din copilărie şi-au pus amprenta pe viaţa ei de adult. Tânăra de 26 de ani s-a gândit de multe ori să ceară ajutorul unui psiholog, dar n-a făcut-o niciodată.
Maria Topor, psiholog: „Sunt chestii care nu neapărat sunt sănătoase. Modul în care percep eu lucrurile cum ar fi afecţiunea, iubirea şi alte teme care îmi dau seama că nu sunt cum vreau eu, nu neapărat greşite. Dar, sunt chestii care simt eu în interiorul meu că ar trebui să le rezolv sau ar trebui să găsesc modalităţi de a mă deschide.”
În general, oamenii se tem de felul în care vor fi priviţi în societate când spun că au fost la psiholog. În plus, serviciile unui astfel de specialist nu sunt chiar ieftine. Aşa că sănătatea mintală este, pentru mulţi locuitori ai Republicii Moldova, la coada priorităţilor.
„Mulţi încurcă psihologul cu psihiatru. Cred că dacă tu pleci la psiholog, ai probleme mentale sau altele. Dar eu nu sunt de părerea aceasta.”
„Se adresează la preot, la biserică. Alţii beau sau fumează, iar al treilea se droghează. Eu încerc să fac abstracţie şi să mă liniştesc, fiindcă toate trec.”
„Când aveţi o problemă emoţională, o depresie, cui vă adresaţi? - La cel de sus (n.r. - Dumnezeu). La altul la nimeni nu poţi."
Specialiştii afirmă că, din cauza lipsei de educaţie, mulţi oameni fac confuzie între psiholog şi psihiatru.
Veronica Cumpănă, psiholog: „Psihiatru ne prescrie medicamente, psihologul nu prescrie medicamente. Vă dau un exemplu: când sunt stări de tristeţe ne adresăm la psiholog, dar dacă este depresie deja ne ducem la psihiatru, deci ca să prevenim anumite probleme mergem la psiholog."
Există, totuşi, anumite categorii sociale care cer ajutorul unui specialist, la nevoie.
Veronica Cumpănă, psiholog: „În Chişinău, numărul de adresări este foarte mare, observăm că tinerii, adolescenţii chiar şi părinţii apelează la serviciile psihologului. Preponderent femeile, fetele se adresează mai mult pentru că noi cumva suntem mai emotive, ne-am obişnuit de mici să ne exteriorizăm emoţiile să cerem ajutorul, dar bărbaţii, băieţii sunt învăţaţi că tu eşti bărbat, eşti puternic.”
„Mă străduiesc să mă liniştesc singur. Îs deprins cu asta.”
„- La psiholog am fost odată în viaţa mea. - Cu ce problemă aţi fost? - Nu ştiu de ce îmi părea mie că mă greşesc la cap."
„- Ar trebui să ne adresăm? - Ar trebui de mic copil şi până la adânci bătrâneţi. Te duci acolo, te potoleşti. da cine se duce, el ştie dealul şi casa.”
Un studiu prezentat recent de Magenda Consulting arată că 93% dintre basarabeni nu au fost niciodată la un psiholog. Întrebaţi, însă, cum își descriu sănătatea psiho-emoțională, 18% au răspuns că este rea şi foarte rea, 39% dintre respondenți au evaluat-o ca fiind nici bună, nici rea, 36% au răspuns că bună și doar 6% au spus că este foarte bună.
Cum își descriu cetățenii R. Moldova sănătatea psiho-emoțională:
Foarte rea - 7%
Rea - 11%
Nici bună, nici rea - 39%
Bună - 36%
Foarte bună - 6%
Sănătate mintală este mai mult importantă în ţările vestice decât în cele estice. De exemplu, în SUA, 36% dintre locuitori au fost la cel puțin o ședință de consiliere în ultimul an.












































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































