Pompa de insulină facilitează viața pacienților cu diabet. Decontat și în România, acest dispozitiv administrează insulina automat și calculează glicemia. Primului copil din țară i-a fost montat acest dispozitiv la Spitalul Elias.

Pompa de insulină oferă confort pacienților cu diabet, reducând considerabil nevoia de înțepături zilnice pentru măsurarea glicemiei și administrarea insulinei.

Medicului primar diabetolog Sorin Ioacără a explicat pentrudigi24.ro că senzorul de glicemie se află pe braț, având aspectul unui mic memory stick fixat pe brațul copilului.

„Nici nu se simte și o dată la 5 minute senzorul de glicemie trimite o mică sondă sub piele și acolo măsoară cam cât ar fi concentrația de glucoză".

Ilinca, în vârstă de 8 ani, a devenit primul pacient caruia i-a fost montată pompa inteligentă. Ea a fost diagnosticată cu diabet la vârsta de 1 an și 6 luni.

„Pentru mine e mai simplu și mă bucur că am primit această pompă. Până acum trebuia mama mea să fie cu mine mai mereu și să mă verifice", a mărturisit copila.

Marieta, mama Ilincăi, relatează că de la debutul bolii, nu a dormit mai mult de 6 luni.

„Nu ai de unde să știi ce are un copil de un an, trebuia să o înțepăm de 7, 8 ori, la un moment nu mai avea loc pe degețele"

Andreea Stroe, mama lui Vlad, un alt pacient cu diabet, împărtășește că Vlad a fost extrem de încântat de pompa inteligentă.

„A zis: „mamă, pompa aceasta e îngerul meu păzitor, Dumnezeu pe pământ.”

Potrivit sursei citate în România o persoană din 10 este diagnosticată cu diabet.

 

sanatateinfo.md

Sfatul Medicului