Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) și subdiviziunile din teritorii monitorizează situația epidemiologică prin gripa sezonieră, infecțiile acute ale căilor superioare (IACRS) și circulația virusurilor gripale.

Potrivit unui comunicat al ANSP, de la începutul sezonului gripal, au fost confirmate două cazuri de infecție gripală: primul - de tip B, la o femeie, în vârstă de 32 de ani, din Chișinău; al doilea, de tip A(H3N2), la un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Chișinău, transmite Știri.md

Totodată, în perioada 17 - 23 octombrie 2022, morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu o creștere de peste 17% în comparație cu săptămâna precedentă și o descreștere cu circa 6% față de aceeași perioadă a sezonului precedent și a constituit 251,08 cazuri la 100 mii populație (în total 6538 cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii – 67%). Ponderea bolnavilor spitalizați cu IACRS nu a depășit 3% din numărul total de îmbolnăviri.

În laboratoarele ANSP, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, au fost investigate, prin metoda molecular biologică – 408 probe, de la persoane cu semne compatibile cu gripa sezonieră și infecții respiratorii virale acute.

De la începutul perioadei de monitorizare, 3- 23 octombrie 2022, au fost înregistrate, în total: gripă – 2 cazuri; IACRS – 17721 cazuri; SARI – 917 cazuri.

Ponderea cazurilor infecțiilor respiratorii acute severe (SARI), din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 2,9% – 3,3%.

Pe parcursul săptămânilor din perioada 3- 23 octombrie 2022, în laboratoarele ANSP, au fost investigate, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, 1178 de probe, în 18 fiind confirmată prezența virusului SARS-CoV-2, iar în 2– prezența virusurilor gripale (de tip B și A(H3N2)).

În prezent, procesul de imunizare împotriva gripei se desfășoară în mai multe instituții medico-sanitare publice din țară. Vaccinul este administrat, în mod prioritar, persoanelor din grupurile de risc, celor cu maladii cronice și imunitate compromisă, gravidelor, etc.

Vaccinul antigripal poate fi utilizat simultan cu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2. ANSP recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2.

știri.md

Sfatul Medicului