Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat, în perioada 25 noiembrie - 1 decembrie, 14.159 solicitări, inclusiv 1.817 la copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5.776 pacienți, dintre care 4.700 adulți și 1.076 copii au fost transportați la spitalele din țară.

Pe parcursul săptămânii, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienți din următoarele motive: 

  • 3.794 urgențe cardiovasculare, dintre care 59 cu sindrom coronarian acut; 
  • 2.008 patologii neurologice, dintre care 241 cu accidente vasculare cerebrale, 
  • 1.742 boli respiratorii 
  • 1.147 urgențe traumatologice, transmite Știri.md.

Totodată, în perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 49 persoane, care au suferit în urma a 37 accidente rutiere. 

„După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 37 pacienți, inclusiv trei copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar”, anunță reprezentanții IMSP CNAMUP.

De asemenea au fost înregistrate 48 urgențe toxice, printre care 22 intoxicații cu medicamente, șapte cu ciuperci, șase intoxicații cu dioxid și monoxid de carbon, cinci cu alcool, o persoană intoxicată cu droguri și șapte altele. 

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 49 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu: 25 persoane cu combustii, 13 cu mușcături/înțepături de insecte, zece cu hipotermii și o persoană cu degerături.

De menționat că din numărul total de solicitări – 327 au fost inutile, care nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale.

 

știri.md

Sfatul Medicului