O tehnologie considerată „revoluționară” de oamenii de știință poate identifica persoanele cu risc de infarct în următorii 10 ani. Acest model de inteligență artificială (AI) detectează inflamații în inimă care nu sunt vizibile la scanările CT, care utilizează o combinație de raze X și tehnologie computerizată, transmite BBC.

Un proiect pilot, susținut de National Health Service (NHS), sistemul public de sănătate din Regatul Unit, este în desfășurare în cinci spitale din Oxford, Milton Keynes, Leicester, Liverpool și Wolverhampton. O decizie privind implementarea acestuia în cadrul NHS este așteptată în următoarele câteva luni. Dezvoltatorul proiectului, Caristo Diagnostics, o companie derivată din Universitatea Oxford, a anunțat că lucrează deja la adaptarea tehnologiei pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale și a diabetului.

„Această tehnologie schimbă regulile jocului, deoarece pentru prima dată putem detecta procesele biologice care sunt invizibile pentru ochiul uman, care preced dezvoltarea îngustărilor și blocajelor în inimă”, a declarat pentru BBC, profesorul Keith Channon, de la Universitatea din Oxford.

Potrivit BBC, în cadrul proiectului pilot, pacienții cu dureri toracice care sunt trimiși pentru o tomografie computerizată de rutină sunt evaluați folosind platforma CaRi-Heart AI dezvoltată de Caristo Diagnostics. Un algoritm care detectează inflamația și placa coronariană este ulterior verificat de operatori instruiți pentru a asigura acuratețea.

Cercetările au demonstrat că o inflamație crescută este asociată cu un risc mai mare de boli cardiovasculare și atacuri de cord fatale. British Heart Foundation (BHF) estimează că aproximativ 7,6 milioane de persoane suferă de boli de inimă în Regatul Unit, iar costul anual pentru NHS în Anglia este de 7,4 miliarde de lire sterline, conform datelor guvernamentale.

Potrivit BHF, aproximativ 350.000 de pacienți din Regatul Unit sunt trimiși anual pentru o tomografie computerizată cardiacă.

StudiulOrfan (Oxford Risk Factors and Non-invasive Imaging), care a implicat 40.000 de pacienți și a fost publicat în revista The Lancet, a arătat că 80% dintre aceștia au fost reîntorși la asistența medicală primară fără un plan clar de prevenire sau tratament.

Concentrându-se pe cohorta respectivă, cercetătorii au declarat că au descoperit că, în cazul în care pacienții prezentau inflamații la nivelul arterelor coronare, aceștia aveau un risc de 20 până la 30 de ori mai mare de a muri în urma unei urgențe cardiace în următorii 10 ani.

Potrivit BBCstudiul finanțat de BHF a arătat că utilizarea tehnologiei AI a dus la prescrierea de medicamente sau la recomandări de schimbări în stilul de viață pentru 45% dintre acești pacienți, cu scopul de a reduce riscul viitoarelor atacuri de cord. Ian Pickard, în vârstă de 58 de ani, din Barwell, Leicestershire, a fost trimis pentru o tomografie computerizată în noiembrie 2023, după ce a suferit dureri persistente în piept. El a fost inclus în studiul Orfan de la University Hospitals of Leicester NHS Trust. În urma testelor efectuate cu ajutorul analizei AI, care au indicat un risc crescut de atac de cord, vânzătorului de geamuri duble i s-au prescris statine, i s-a recomandat să renunțe la fumat și să facă mai multă mișcare.

„Este un mare semnal de alarmă”, a spus Pickard. „Și când îl vezi pe hârtie, îți dai seama cât de grav este. Este ceva la care te poți uita în fiecare zi și te poți gândi: „Trebuie să fac ceva în legătură cu asta"" .

Profesorul Charalambos Antoniades, conducătorul studiului Orfan, a declarat că instrumentele disponibile până acum erau primitive, deoarece calculatoarele de risc puteau evalua doar factorii de risc generali, cum ar fi dacă un pacient este diabetic, fumează sau este obez.

El a declarat pentru BBC că „acum, grație acestei tehnologii [AI], putem identifica cu precizie activitatea bolii în arterele pacienților înainte ca boala să se manifeste complet. Aceasta ne permite să intervenim devreme pentru a opri evoluția bolii și pentru a trata pacienții, prevenind astfel dezvoltarea afecțiunii și apariția atacurilor de cord”.

Institutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire evaluează în prezent tehnologia pentru a determina dacă aceasta ar trebui să fie implementată în NHS.

Aceasta este, de asemenea, în curs de examinare în Statele Unite ale Americii și a fost aprobată pentru utilizare în Europa și Australia, scrie BBC. 

Sursa

Sfatul Medicului