Afecţiunile cardiace cauzate de COVID-19 se extind mult dincolo de stadiile iniţiale ale bolii, astfel că persoanele care au avut o formă uşoară riscă să se confrunte cu insuficienţă cardiacă şi cheaguri de sânge un an mai târziu, spun specialiştii.

Afecţiunile cardiace cauzate de COVID-19 se extind mult dincolo de stadiile iniţiale ale bolii, potrivit unui studiu care urmează să fie publicat în revista ştiinţifică Nature, transmite Alephnews.ro.

Cercetătorii constată faptul că la un an de la infectare pacienţii cu forme uşoare pot dezvolta insuficienţă miocardică şi cheaguri de sânge.

Probabilitatea crescută de complicaţii cardiace letale în rândul supravieţuitorilor de COVID-19 este un semnal de alarmă tras la nivel global. Mai ales că bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral sunt principalele cauze de deces din lume.

„Efectele secundare ale COVID-19 sunt substanţiale”, a declarat Ziyad Al-Aly, director la centrul de epidemiologie Veteran Affairs Health Care System din Missouri, cel care a condus cercetarea.

Şansele unui atac de cord, accident vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare majore în primele 12 luni de recuperare cresc odată cu severitatea bolii iniţiale, relatează Bloomberg.

Oamenii de ştiinţă au afirmat că şi contextul în care trăim, nu doar afecţiunile secundare, pun presiune pe inimă din cauza factorilor de stres la care suntem supuşi precum: izolare socială, probleme financiare, schimbarea obiceiurilor de consum şi activitatea fizică limitată.

alephnews.ro

Sfatul Medicului