Trebuie ”să încetăm să ne gândim că s-a schimbat comportamentul virusului” SARS-CoV-2 şi că ”s-a îmblânzit”, a îndemnat marţi, la postul France Inter, Martin Hirsch, directorul general al AP-HP, relatează AFP.

”Primul lucru pe care-l putem face mai bine este să nu ne mai gândim că s-a schimbat comportamentul virusului” care provoacă boala COVID-19, a subliniat conducătorul Assistance publique - Hôpitaux de Paris, transmite News.ro.

”Refrenul «brusc s-a îmblânzit» (...) este fals. În Île-de-France, numărul bolnavilor spitalizaţi creşte, se dublează la 26 de zile”, a subliniat el, amintind că în perioada de vârf a crizei sanitare, ”la începutul lui martie”, numărul bolnavilor spitalizaţi ”se dubla la trei zile”.

”Vârsta medie în spitale nu a scăzut”, a precizat Martin Hirsch, autorul ”L’énigme du nénuphar: face au virus”, o carte care urmează să apară miercuri la Editura Stock, în care povesteşte cum a trăit criza sanitară ca director al AP-HP.

”Ceea ce este cel mai important este comportamentul nostru, comportamentul personalului medical, medicilor, comportamentul populaţiei”, subliniază el.

Întrebat despre ”succesul” profesorului Didier Raoult, promotorul hidroxiclorochinei, Martin Hirsch i-a recunoscut directorului Institutului Méditerranée-Infection din Marsilia ”un talent absolut remarcabil”.

El ”foloseşte vechile sfori complotiste (...), foarte inteligent, foarte bine făcut”. ”Spui mai întâi «sunt vânduţi toţi, mai puţin eu», deci discreditezi sistemul, iar apoi spui «sunt singurul care gândeşte ca voi», gândirea prin identificare. Dacă sunt criticat e din cauză că am dreptate”, detaliază el.

news.ro

Sfatul Medicului