Picăturile generate de persoanele care vorbesc în timp ce sunt infectate cu noul coronavirus ar putea rămâne în aer câteva minute, ceea ce ar putea declanşa noi infecţii, arată un studiu citat de CNN.

O nouă estimare a cercetătorilor de la Institutele Naţionale de Sănătate şi a Universităţii din Pennsylvania constată că vorbitul cu voce tare timp de un minut într-un spaţiu restrâns ar putea genera cel puţin 1.000 de „stropi de vorbire” care conţin particule COVID-19, transmite Medifax.ro.

Aceste picături ar putea rămâne în aer peste opt minute, potrivit studiului.

Conform altor studii, aceste picături ar putea fi suficiente pentru a genera o infecţie dacă cineva le-ar fi inhalat.

Într-un experiment, cercetătorii au cerut unei persoane să repete fraza „fii sănătos” într-un spaţiu care simulează o incintă cu aer închis, stagnat.

Expresia a fost aleasă, au spus cercetătorii, deoarece unul dintre sunetele sale generează stropi de vorbire.

Cercetătorii au folosit apoi un laser pentru a urmări ce s-a întâmplat cu stropii de vorbire după au ieşit din cavitatea bucală.

Picăturile s-au micşorat treptat pe măsură ce se evaporau şi au plutit în aer până la dispariţia lor.

Pe baza observaţiilor, cercetătorilor au concluzionat că aceste particule pot fi inhalate de alţii şi pot provoca noi infecţii cu coronavirus.

mediafax.ro

Sfatul Medicului