La momentul actual situația în cadrul Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde sunt internați bolnavii de COVID, este sub control.
Mai sunt locuri și instituția beneficiază de utilaj medical, medicamente și personal suficient, transmite Jurnal.md.
Dar secțiile de terapie intensivă trebuie să fie pregătite să-și dubleze ori chiar să-și tripleze capacitățile în legătură cu creșterea alarmantă a numărului de cazuri COVID, predominantă în RM fiind varianta Delta, care e mult mai periculoasă.
O declarație în acest sens a fost făcută de șeful Clinicii de Anestezie și terapie intensivă, Victor Cojocaru, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.
„Pe moment, situația nu este atât de critică, locuri mai sunt, dispunem de echipamente și cadre medicale, dar trebuie să fim pregătiți pentru vârful celui de-al patrulea val. De o lună și ceva se știe că varianta Delta există și e cu mult mai agresivă. Perioada de incubație e mult mai scurtă și semnele clinice sunt cu mult mai violente. Numărul de pacienți care ajung la terapie intensivă în cazul tulpinii Delta e mai mare ca în cazul variantei inițiale”, a spus medicul.
Potrivit calculelor sale, în valul de COVID precedent, când RM a atins o cifră de 20.000 de îmbolnăviri, spitalizate erau 4800-4900 de persoane și doar 2-3% ajungeau la terapie intensivă. Astăzi noi avem 4500 de îmbolnăviri și la terapie intensivă ajung 4%.
„Numărul celor care ajung la terapie s-a dublat. Nu vreau să creez panică, dar trebuie să ne pregătim ca să evităm situația pe care am avut-o în valul trecut, când patul din ATI doar se elibera și era imediat ocupat de un alt pacient, când nu aveam rezerve de manevră în secția de terapie intensivă”, a spus medicul.
Acesta a mai precizat că situația în secțiile de terapie intensivă s-a mai ameliorat între timp, a fost majorat numărul de locuri, secțiile au fost dotate cu echipamente, inclusiv din ajutoare.
„Nu suntem cu mâinile goale, avem utilaj, cadre, însă noi trebuie să dublăm ori chiar să triplăm capacitățile serviciului de terapie intensivă. Să pregătim cadrele la Bălți, Cahul, Edineț, Orhei, spitale mai mari, ca ele să poată dirija cu acest proces. După valul precedent ne-am liniștit, dar trebuie să fim gata pentru noul val”, a mai spus expertul.
Solicitat să comenteze declarația premierului Natalia Gavrilița, care a anunțat că în lunile octombrie-noiembrie, potrivit prognozelor experților Organizației Mondiale a Sănătății, RM ar putea înregistra până la 3000 de cazuri de infectare pe zi, Victor Cojocaru a spus că acest lucru este posibil.
„Cred că e o cifră reală, numărul de infectări deja este în creștere. Mai bine să fim de acord cu premierul și să fim pregătiți de această cifră decât să ne ia noul val nepregătiți”, a conchis medicul.