Alin Popescu, doctor în medicina sportivă, a povestit în cadrul unui podcast care este cel mai bun sport, dar și care sunt greșelile pe care le fac multe persoane atunci când adoptă un stil de viață sănătos.
În cadrul podcastului „Boabe de cunoaștere”, Alin Popescu a spus că înotul este pe primul loc în top cinci sporturi pentru sănătate, indiferent de vârstă, menționând că acele persoane care suferă de probleme legate de coloană trebuie să petreacă 70% din antrenament înotând pe spate.
„Înotul este pe primul loc în top cinci sporturi pentru sănătate, indiferent de vârstă, și aș face o diferențiere, mai ales dacă sunt probleme legate de coloană destul de frecvente, aici pun un accent la acele persoane sedentare care de cele mai multe ori au probleme lombare și atunci la înot aș pune o steluță și aș spune că 70% din timpul petrecut în bazin să fie înot pe spate pentru că acest tip de înot e cel care are cea mai mare valoare terapeutică pentru tot ce înseamnă patologie lombară. Deci, pluta și dai și înaintezi. Nu bras, nu craul, în niciun caz fluture pentru că îți forțezi coloana”, a spus medicul.
Alin Popescu a subliniat că înotul este terapeutic, iar cele mai bune exerciții pe care trebuie să le facem la bazin sunt gimnastică în apă, hidrokinetoterapia și jocul neorganizat cu mingea în apă.
„Înotul pe spate este terapeutic și le spun pacienților care nu au timp să meargă la recuperare și au o patologie lombară, de obicei protruzii de-astea discale supraetajate le spun: Nu aveți timp, măcar mergeți de trei ori pe săptămână și înotați 45 de minute pe spate și beneficiile sunt certe pentru cei care fac chestia asta în apă. Și hidrokinetoterapia, și gimnastica în apă pentru un sedentar poate fi interesantă. Sedentarii ăia mari care nu fac deloc mișcare pot intra în zona asta frumoasă a sportului prin kinetoterapie și hidrokinetoterapia și nu spun asta ironic. Ei se plâng că le înțepenește spatele și îi doare cervicala. Ok, atunci hai să facem gimnastică în apă, să facem 10-15 secvențe, hai să înotăm, hai să facem un pic de kinetoterapie în sală și iată așa se dă drumul la treabă. Kinetoterapia și, mai ales, hidrokinetoterapia poate să fie elementul de acces care duce sedentarul către sport”, a mai spus medicul.
Doctorul în medicina sportivă a precizat că persoanele care au trecut de 40 de ani și au avut un mod de viață sedentar, dar și sunt un pic obeze, nu trebuie să se apuce imediat de alergat sau să meargă la sală și să tragă de fiare, pentru că în așa mod își pot agrava starea de sănătate.
„Persoana trecută de 40 de ani, care a stat toată viața la birou și are musculatura nedezvoltată, și este un pic obeză, și vrea să se apuce de un mod sănătos de viață nu trebuie să se apuce imediat de alergat sau să meargă la sală pentru că este periculos. Prima dată, o astfel de persoană o pui să meargă pe jos până la limita transpirației, iar după ce pierde câteva kilograme o pui la alergat. Însă la bazin o poți trimite indiferent de greutatea pe care o are, bazinul e sigur. Prin înot, persoanele sedentare își pot duce corpul la un nivel de la care să poată să înceapă să facă sport pentru că, atunci când spui înot, dar de fapt prin înot se înțelege și bălăceala în apă, exerciții, ținându-mă de bara de la marginea bazinului și chiar și joc neorganizat cu mingea în apă”, a conchis Alin Popescu.













