Moldovenii care s-au vaccinat anti-COVID la începutul lunii martie au nevoie de doza booster, întrucât a trecut jumătate de an de la administrarea primei doze.

Aproape 6.000 de persoane s-au imunizat, în aprilie, la Centrul Municipal de Vaccinare și acum cer să li se administreze a treia doză. Însă autoritățile bat pasul pe loc, deoarece un ordin în acest sens încă nu a fost semnat, transmite publika.md.

Potrivit șefului Centrului Municipal de Vaccinare, Cristina Boclincă, persoanele imunizate în martie și aprilie trebuie deja să-și administreze doza booster.

"În luna aprilie s-au vaccinat în cadrul Centrului Municipal de Vaccinare aproximativ 5.700 de persoane cu vaccinul AstraZeneca, reiese că, în această lună, începând cu luna noiembrie, cele 5.700 de persoane trebuie să se adreseze pentru doza trei. Avem zilnic persoane care se adresează pentru a face al treilea vaccin, doza booster, și noi le spunem că așteptăm document confirmativ de la Ministerul Sănătății, ulterior vom începe această procedură", a declarat Cristina Boclincă, șef Centru Municipal de Vaccinare.

Unii dintre cei care vin la Centrul Municipal de Vaccinare sunt gata să li se administreze doza booster, în timp ce alţii sunt mai sceptici.

"- Aţi fi de acord să vă vaccinaţi cu cea de-a treia doză?

- Este greu de spus că încă nu este clar, că parcă se vaccinează oamenii, dar îmbolnăvirile nu scad."

"Trebuie să îţi faci un test de anticorpi şi dacă ai, mai stai puţin cu vaccinul, iar dacă anticorpi nu sunt, atunci poţi să apelezi la a treia doză, mă refer la medicii care stau în prima linie, cred că este necesar totuşi."

"Eu cred că ar trebui să terminăm cu pandemia asta şi cred că este şi necesar să facem ceea ce se vorbeşte din punct de vedere al ocrotirii sănătăţii."

"Dacă a trecut mult timp de la vaccin trebuie mai multe doze, pentru că anticorpii desigur că dispar şi trebuie să menţinem un număr anumit de anticorpi în organism."

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne-au declarat că decizia privind vaccinarea cu doza trei a fost luată, iar în scurt timp vor emite un ordin în acest sens. 

De asemenea, autorităţile susţin că primii care se vor imuniza vor fi lucrătorii medicali din prima linie. Potrivit unui studiu realizat în România, așa-numita doză booster sau doza a treia crește de peste 10 ori numărul anticorpilor față de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel, având o eficiență sporită de prevenire a formelor grave de COVID.

publika.md

Sfatul Medicului