Oamenii de ştiinţă au descoperit aproape de 200 de mutaţii genetice ale noului coronavirus.

Acest lucru i-a ajutat să afle în ce fel se adaptează virusul când se transmite de la o persoană la alta. Nu avem de ce să ne temem de aceste mutaţii, susțin specialiștii, transmite tvr.ro.

Oamenii de ştiinţă au analizat schimbările genetice ale virsului SARS Cov-2 prin analizarea genomului a mai mult de 7.500 de segmente prelevate de la pacienţi infectaţi de pe tot globul.

Au descoperit 198 de mutaţii care au avut loc mai mult de o singură dată. Unul dintre co-autorii studiului spune că noul coronavirus nu se transformă mai repede sau mai încet decât era de aşteptat şi nici nu devine mai periculos.

„În principiu, nu avem de ce să ne temem de aceste mutaţii. Virusurile se schimbă, evoluează, suferă mutaţii, iar cele mai multe dintre aceste schimbări sunt absolut neutre.

Am identificat un număr de mutaţii care se repetă de mai multe ori, în diferite rădăcini ale virusului. Ele ar putea reflecta, într-o anumită măsură, adaptarea la gazda umană.

Dar, la acest stadiu, vreau să clarific, nu există dovezi că avem segmente mai virulente sau mai transmisibile”, a declarat Francois Balloux, de la Institutul de Genetică al University College of London.

Schimbările genetice mici identificate nu erau distribuite în întreg genomul virusului.

Unele dintre acestea aveau foarte puţine mutaţii, iar cercetătorii spun că acele părţi invariabile ale virusului ar putea fi primele ţinte ale medicamentelor şi vaccinurilor create pentru a-l neutraliza.

tvr.ro

Sfatul Medicului