Experţi în sănătate, mediu şi microbiologie de la Universităţile din Oregon şi California recomandă tuturor să deschidă geamurile locuinţelor cât mai des posibil, după ce ultimele studii arată că noul coronavirus se poate răspândi chiar şi prin intermediul aerului condiţionat, scrie Newsweek.

Potrivit echipei de cercetători, majoritatea oamenilor petrec mai mult de 90 la sută din viaţa lor zilnică în mediul construit, ceea ce favorizează infectarea, fie că este vorba de interacţiuni strânse cu alte persoane, atingerea suprafeţelor sau respirarea aerului contaminat, transmite Mediafax.ro.

De asemenea, modul în care o clădire este ventilată şi modul în care căile prin care circulă aerul într-un spaţiu închis pot afecta ce microbi sunt prezenţi, au explicat autorii.

Având în vedere utilizarea potenţială a sistemelor de filtrare a aerului, autorii au descoperit că majoritatea virusurilor, inclusiv coronavirusul, sunt prea mici pentru a fi prinse de vreun sistem de filtrare.

Cei care au sisteme de filtrare a aerului ar trebui să aibă grijă să nu recirculeze aerul interior, care „ar putea creşte potenţialul de transmisie”.

Menţinerea filtrelor de aer instalate şi întreţinute corespunzător ar putea contribui la reducerea răspândirii SARS-CoV-2, potrivit studiului.

Un grup separat de oameni de ştiinţă din China au analizat la rândul lor felul în care mediului construit ar putea duce la răspândirea SARS-CoV-2.

În realizarea studiului lor, cercetătorii au descoperit că trei familii din Guangzhou, China, s-au îmbolnăvit după ce au luat masa la un restaurant care nu avea geamuri şi era aerisit cu un sistem de aer condiţionat. Una dintre familii s-a întors recent în oraşul central chinez Wuhan, epicentrul original al pandemiei.

Sfatul Medicului