Robert Thomas, jurnalistul român din Verona, nu iese din casă fără dezinfectant.

În episodul de azi din serialul “Zona fricii. Român la Verona”, Robert îţi arată ritualul obligatoriu, transmite  Mediafax.

Robert Thomas, jurnalist român în Verona: "Am oprit să-mi cumpăr ceva dintr-un magazin alimentar, a trebuit să-mi pun masca pe faţă atunci când am coborât din maşină, mănuşile în mâini, dar un lucru foarte important: odată ce ai terminat cumpărăturile, în momentul în care te-ai întors la maşină, trebuie să-ţi arunci aceste mănuşi. Te-ai atins de cărucior, de produse, de bani. Trebuie să le scoţi, să le arunci în coşul de gunoi. 

Aş fi vrut să rog pe cineva să mă filmeze cu telefonul în timp ce-mi scot mănuşile, dar oraşul e atât de pustiu încât n-am pe cine să opresc şi să-l rog să mă filmeze, aşa că fac operaţiunea asta cu o singură mână. E foarte important ca toate obiectele pe care le-am atins cu mănuşile, să le dezinfectez.  

Port cu mine un flacon de dezinfectant, dezinfectez şi cheile de la maşină şi orice obiect pe care-l ating trece prin procesul ăsta de dezinfectare înainte de a pleca mai departe la drum. Am urcat în maşină. Am luat dezinfectant, acum doar ca să vă arăt, folosesc o singură mână, îmi dezinfectez mâinile înainte să mă ating de volan. Acum m-a oprit poliţia ca să-mi controleze documentele, să vadă dacă am o treabă serioasă ca să fiu pe aici prin zonă. 

Le-am dat documentele, eu mi-am pus mănuşile pentru că-mi vor da documentele înapoi, nu ştiu de cine s-au mai atins, pe unde au mai umblat. Voi lua documentele cu mănuşile în mâini, le pun la locul lor şi apoi pot să-mi scot mănuşile şi să le arunc."

Sfatul Medicului