Informațiile neverificate care circulă pe internet sunt la fel de periculoase ca noul coronavirus.

De exemplu, ungerea corpului cu ulei de susan, alcool sau clor, așa cum recomandă unii în mediul online, este inutilă sau chiar vătămatoare, transmite tvr.ro.

Cei care iau de bune astfel de mituri riscă să se rănească și să facă rău celor dragi, atrag atenția medicii și psihologii.

Teama că ne-am putea infecta cu noul coronavirus a făcut ca pe internet să apara mituri care nu au nicio legătură cu realitatea și leacuri, cu falsa promisiune că omoară virusul.

Andreea Furtună, director de programe Crucea Roșie: "Că trebuie să consumăm usturoi, că trebuie să ne spălăm pe corp cu clor sau cu spirt, că există anumite medicamente specifice pentru acestă boală, dar pe care le au numai unele state, că dacă luăm preventiv antibiotic totul este în regulă".

Pe listă se adaugă și altele, care încurajeaza folosirea lămpilor cu ultraviolete sau a uscătoarelor de mâini care ar putea elimina virusul.

Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății declară însă cu fermitate: informațiile sunt false.

Pieter Bult, reprezentant UNICEF în România: "Informaţi-vă din surse credibile. Astfel nu contribuiţi la răspândirea de mesaje false pe reţelele de socializare, deoarece va crea o stare inutilă de panică".

Medicii și psihologii trag un semnal de alarmă: pe de o parte, riscăm să ne rănim, și pe de altă parte, să devenim anxioși.

Evelyn Cristescu, medic de familie: "Soluția clorinată și cea alcoolică pot arde pielea în funcție de cât de diluate sau puțin diluate sunt. Să ne înțelegem! Protecția împotriva coronavirusului o dă distanța socială. Acesta este și motivul pentru care se recomandă să stăm acasă, să nu ieșim dacă nu avem treabă, să evităm locurile aglomerate".

Calea cea mai sigura este să păstrăm un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, somn suficient și exerciții fizice, fără țigări și alcool.

Sfatul Medicului