Frica de noul coronavirus înseamnă afaceri înfloritoare pentru producătorii de dezinfectante.

Cea mai mare fabrică de produse cosmetice din Republica Moldova face faţă cu greu cererii imense de geluri antiseptice. Angajaţii trebuie să lucreze non-stop. Iar odată ajunse pe rafturile farmaciilor sau magazinelor, dezinfectantele sunt cumpărate aproape imediat, transmite tvrmoldova.md.

În cea mai mare fabrică de cosmetice din Republica Moldova este forfotă. Acum angajaţii lucrează non-stop pentru a reuşi să acopere cererea imensă de geluri antiseptice, care elimină în proporţie de 99 la sută bacteriile.

„Oamenii sunt câte două ture ca să facem faţă comenzilor. Dacă vorbim de săptămâna trecută când au început să apară ştirile despre coronavirus şi la noi în ţară, cred că în două zile s-au dus peste 30 de mii de unităţi”, spune Doina Munteanu, manager dezvoltare, companie de cosmetică.
Componenta de bază al dezinfectantelor este alcoolul.

„Gelurile noastre au trei mirosuri: romaniţă, lavandă şi căpşună, combat până la 99,9 din bacterii, ingredientul principal este alcoolul cu un procentaj de 70-80 la sută”, a mai menţionat ea.

Cele mai multe persoane care păşesc pragul farmaciilor sau al magazinelor de cosmetice sunt în căutarea gelurilor antibacteriene.

Farmaciştii spun că, până la apariţia epidemiei mondiale de COVID-19, dezinfectantele se vindeau destul de greu. Acum, clienţii au ajuns să sune la mai multe farmacii pentru a afla care are în stoc astfel de geluri.

Medicii recomandă să ne spălăm cât mai des pe mâini cu săpun, cel puţin 30 de secunde. Să nu atingem gura, faţa sau nasul cu mâinile nespălate. Iar în cazul în care tuşim sau strănutăm să ne acoperim gura şi nasul cu un şerveţel sau cu braţul, nu cu mâna.

Sfatul Medicului