Moldova nu are acum o instituție care să se ocupe doar de situațiile excepționale care amenință sănătatea publică. Toate structurile au fost desființate odată cu reorganizarea Serviciului de Urgență din țară și desființarea Serviciului republican de medicină a calamităților.

Experții bat alarma și spun că dacă s-ar întâmpla un dezastru la nivel național, Ministerul Sănătății nu este pregătit să facă față lucrurilor. Nu există rezerve elementare de medicamente, consumabile, tărgi, care ar putea salva oamenii. Autoritățile din sănătate însă nu par deranjate de acest lucru și în planul lor de acțiuni pentru 2017 nu au inclus nicio activitate ce ține de pregătirea pentru eventuale urgențe de sănătate publică. De ce și ce riscuri există, l-am întrebat pe fostul director al Centrului Național de Sănătate Publică, Mihai Pâslă, acum expert OMS în managementul urgențelor de sănătate publică.

Autor: Elena Cioina

Dle Pâslă, într-o postare pe Facebook, Dumneavoastră v-ați arătat indignat de faptul că din planul de acțiuni al Ministerului Sănătății pentru acest an lipsesc activitățile privind pregătirea pentru eventuale urgențe de sănătate publică. Credeți că este o scăpare sau autoritățile din sănătate nu le-au considerat importante?

Eu cred că mai degrabă e vorba de incompetență. Cu urgențele în sănătate la noi se ocupă toți și nimeni. Cred că atunci când s-a produs marea divizare, acest aspect a fost scăpat din vedere. Când s-a divizat Centrul Național Medicină Urgență și s-a creat CNAMUP (Centrul Național de Medicină Urgentă Prespitalicească), nici administrațiile spitalelor nu s-au gândit că trebuie să aibă o subdiviziune care să se ocupe de medicina calamităților și nici CNAMUP. Cel puțin ultimii au fost corecți când au spus că nu au nevoie de un Centru pentru medicina calamităților, deoarece ei răspund doar de un segment al unei situații excepționale cu un flux masiv de persoane. Ei răspund de segmentul care începe la locul accidentului până la spital, nu acoperă tot spectrul de servicii medicale.

Ce trebuia să facă Ministerul Sănătății în acest caz?

Ministerul Sănătății trebuia să creeze o structură corespunzătoare. Este o cerință a Organizației Mondiale a Sănătății– instituționalizarea pregătirii și răspunsul la urgențe. Adică nu trebuie să se ocupe toți și nimeni de managementul urgențelor de sănătate publică. Trebuie să se ocupe structuri speciale, mici ori mari, nu contează. O asemenea structură trebuie să existe în primul rând la Ministerul Sănătății care elaborează politici. Noi avem Strategia Sănătății Publice și răspunsul la urgențele în sănătatea publică este a doua prioritate.

Și dacă nu sunt prevăzute activități, iar din planul de acțiuni pentru acest an lipsește orice e legat de managementul urgențelor în sănătatea publică, ar însemna acest lucru că nu vom avea doctori, asistenți instruiți cum să intervină în situații de urgență sau e vorba și de ceva mai mult?

Este vorba de un complex întreg de activități, care cuprind și instruirea. Noi am elaborat acum câțiva ani un ordin cu privire la rezervele Ministerului Sănătății. Această instituție, ca organ al administrației publice centrale, nu are nicio rezervă. De exemplu, apare o urgență și ei încep a cumpăra dintr-o singură sursă, fără să se uite la preț, ei acționează atunci când deja se întâmplă situația de urgență.  În mod normal, trebuie să existe rezerve care pot fi folosite în momentul în care ai nevoie și care îți dau răgaz pentru alte procurări. Vă amintiți când acum vreo trei ani la o tabără din Orhei s-au intoxicat câteva sute de tineri? Atunci toți cei 350 de bolnavi cu intoxicație  alimentară au fost transportați la spitalul din Orhei și parțial la Chișinău. La pacientul cu numărul 100, la spitalul din Orhei s-au terminat rezervele. Instituția s-a adresat Ministerului Sănătății, iar acesta a strâns din umeri. Pur și simplu ministerul nu era pregătit pentru așa ceva.

La modul practic ce reprezintă aceste rezerve?

Medicamente, consumabile, tărgi, diverse bunuri, care trebuie utilizate când ai situații precum cel de la Orhei și când situația depășește capacitățile spitalului. Mai este vorba de seringi, perfuzii, etc. și dacă s-a întâmplat într-un raion, acesta foarte repede își epuizează rezervele instituției. Mai grav e că spitalele nu au aceste rezerve și le folosesc pe cele din stocul comun. Când se epuizează acest stoc, cineva trebuie să-I ajute și acel cineva e Ministerul Sănătății, care dacă are rezerve poate manevra cu ele. Nu poți lua de la un spital și da la altul. Și acel ordin a fost elaborat, doar că nimeni nu l-a pus până acum în aplicare. Cea mai mare problemă era cu înnoirea stocului. De exemplu, medicamentele cu termenul aproape expirat trebuie vândute, însă ele nu mai sunt competitive pe piață, pentru că s-au aflat prea mult timp în stoc.

Și atunci când vrei să-l vinzi și să pui altul în stoc, el nu mai este competitiv pe piață, pentru că s-a aflat prea mult în stoc. Și atunci noi am propus ca aceste stocuri cu rezerve să fie păstrate nu în depozite, ci în câteva spitale mari, care au un rulaj mare de medicamente. La etapa inițială Ministerul Sănătății trebuia să procure un anumit număr de medicamente și bunuri materiale, consumabile, etc, să le dea în gestiune la aceste spitale, dar mai departe aceste spitale să se ocupe de împrospătarea lor. Ce înseamnă acest lucru practic? În fiecare an spitalul procură consumabile, medicamente, etc. Le procură, le pune în stoc, le scoate pe cele din rezervă și le dă în uz. Atunci termenul de păstrare în stoc se micșorează mult.

Și ce s-a întâmplat cu acest ordin?

El a rămas nerealizat. Este doar pe hârtie. Noi însă am lucrat un an la el, fiecare ce stocuri trebuie să aibă, ce sortiment de medicamente să cumpere, cât să le țină, cantitatea, etc. Aceste bunuri, erau prevăzute să nu fie folosite doar pentru situații de urgență în Moldova. De exemplu, s-a întâmplat ceva la vecini și Guvernul ia decizia să acorde ajutor. De unde să-l ia, dacă nu are cu ce să ajute? Rezervele pur și simplu nu sunt.

Vreți să spuneți că, Doamne Ferește, de o calamitate mai mare, un incendiu, o intoxicație în masă, nu suntem pregătiți deloc?

Ministerul nu este pregătit. Există niște  rezerve ale statului. Este Agenția de Rezerve Materiale și acolo există o subdiviziune care se numește baza medicală specializată, însă rezervele lor medicale sunt foarte mici, deși cerințele sunt mari. Agenția nu poate împrospăta această bază, pentru că Legea prevede să le ții și să le scoți din stoc când deja se apropie termenul de expirare, să le vinzi și să cumperi altele în loc. Ținând însă aceste bunuri în stoc, un an sau doi, când e vorba de procurări intri pe filiera Legii privind achizițiile publice și aceste bunuri își pierd competitivitatea și statul nu are dreptul să le schimbe prețul. Astfel stocuri noi de medicamente, consumabile, etc pur și simplu nu se procură. Oferta nu mai este competitivă. Deci, rezervele sunt destul de limitate.

Ce instituție (ii) ar trebui să existe pe lângă Ministerul Sănătății care să se ocupe anume de managementul urgențelor de sănătate publică?

Există recomandările OMS, care a început o reformă importantă în domeniul pregătirii pentru situații de urgență și ei recomandă crearea unei rețele de centre operaționale pentru urgențe. Este vorba despre structuri mici, care să se ocupe doar de situațiile de urgență, care să fie niște centre metodologice, care să se ocupe de elaborarea politicilor, de verificare și monitorizare și ar fi punctul de contact al Ministerului Sănătății care să aibă legături cu același Serviciu al Protecției Civile, poliție, ANSA. Acest Centru este punctul de legătură între toate aceste structuri. Înainte în Moldova era Centrul de Medicină a calamităților.

După excluderea lui din această rețea, toate serviciile care acordă asistență medicală de urgență au rămas separate. Fiecare se ocupă de bucățica lui și nu există o structură care să coordoneze toate aceste lucruri. Acum OMS a creat această rețea de centre operaționale pentru urgențe de sănătate publică, unde se adună toată informația, se face evaluarea riscurilor, se fac instruiri, Uniunea Europeană creează echipe de medici care trebuie să intervină în situații de urgență.

Și noi nu avem pe cine încadra în această rețea recomandată de a OMS?

Nu. Nu există nicio structură care s-ar ocupa de urgențele sănătății publice.

Dar avem, de exemplu, SMURD.

SMURD există de facto, da nu există de jure. În Moldova nu există niciun act normativ care ar stabili ce înseamnă SMURD, cui se subordonează, ce structură are, cine îl conduce. Nu avem nimic. În România, acest serviciu este legitimat prin lege.

Și cum funcționează, dacă nu există niciun act legislativ? El doar intervine.

Nu există niciun regulament care să stabilească modul de activitate al acestei structuri. E mai mult un proiect politic. S-a investit mult în el și mulțumim României, dar noi trebuie cumva să-l legitimăm. Spunem că SMURD are paramedici, dar care e statutul lor? Și dacă paramedicul face o greșeală clinică și decedează cineva? El nu-i nici felcer, nici asistent. Nu-i nici soră, nu-i nici moașă, nici medic nu-i. Cine este paramedicul? Și serviciul Protecției Civile s-a gândit că de legitimarea SMURD-ului se va ocupa Ministerul Sănătății. Ministerul s-a gândit că de acest lucru se va ocupa protecția civilă. Era frumos când venea Arafat și ne aducea automobile, îi instruirea pe paramedici, dar de jure nu există așa serviciu în Moldova.

Ce riscuri există pentru sănătatea publică lipsa unui centru de coordonare a urgențelor de sănătate publică?

Primul risc ține de promptitudinea răspunsurilor în urgențe de sănătate publică. Al doilea risc ține de pregătire. Aceasta nu are început și nici sfârșit, ea trebuie făcută continuu. Întrebați la minister cine este responsabil de procesul de pregătire a cadrelor medicale, cine face planificarea, asigură controlul. Pregătirea pentru urgențe va începe a șchiopăta. Relațiile interoperabile - ministerul trebuie să aibă o structură care să fie acel punct de contact prin intermediul căruia să contacteze cu restul structurilor – poliția, pompierii, ANSA, etc. în cazurile de urgență. Relațiile internaționale. Noi nu putem face parte din rețeaua centrelor de urgență, pentru că nu avem nicio structură care să poată fi parte componentă a acestei rețele internaționale. Una dintre condiții este că ministerul trebuie să aibă un centru de urgență.

Mai există vreo țară din regiune cu o situație asemănătoare cu a Moldovei, unde nu există nicio structură care să se ocupe de urgențele de sănătate publică?

Pe unde am fost eu peste tot sunt. Moldova a fost printre țările Biroului european a OMS, care mereu a fost dată drept exemplu. Mai mult, când a fost semnat în Japonia documentul cadru de către 198 de țări privind activitățile de reducere a riscurilor pentru sănătatea publică, Moldova a înaintat mai mult de 23 de propuneri ce țin de sănătatea populației și a fost mereu menționată pentru aportul mare pe care l-a adus în răspunsul la urgențele medicale. Acum, când merg prin alte republici și mă întreabă „cum e la voi?”, eu nu știu ce să le răspund.

Haideți să luăm și politica de sănătate publică a Biroului european al OMS, răspunsul privind pregătirea de urgențe sunt priorități, dacă luăm un șir de directive europene – pregătirea în urgențele de sănătate sunt prioritate, dacă luăm strategia națională de sănătate publică – și acolo sunt prioritate. Aceasta este o prioritate de sănătate pentru toate ministerele de sănătate din toate țările. E vorba de sănătatea populației care poate fi afectată în urma unor factori biologici, sociali, naturali sau tehnogeni.

Din ceea ce spuneți, am senzația că nu avansăm, ci degradăm la capitolul management al urgențelor.

E nu zic că nu se face chiar nimic. Poate la nivel de instituții și se face ceva pentru urgențele de sănătate publică. Cine însă monitorizează toate aceste acțiuni?

Totodată, există Planul de Acțiuni RM-UE, în care noi ne-am luat niște angajamente și care prevede elaborarea unei hotărâri de Guvern privind răspunsul la urgențele în sănătate. Documentul a fost pregătit și a fost transmis Ministerului Sănătății în 2015. Nu știu de ce până astăzi el nu a fost aprobat, deși Guvernul declară că a realizat 70% din planul de Asociere cu UE. În schimb, am văzut că a fost aprobată o hotărâre de Guvern cu privire la sistemul de alertă precoce și răspuns rapid la urgențe. Acest document prevedea activități de coordonare și dirijare a activităților unor structuri atât ce ține de pregătirea, cât și de organizare și monitorizare a situațiilor.

Asta înseamnă că a fost o decizie a Uniunii Europene, care deja este abrogată, și cândva era planificat și pentru asta o hotărâre de Guvern, dar ceea ce fac ei acum se bazează pe o directivă a UE abrogată. În loc de una au făcut alta. Alerta precoce e doar o componentă a sistemului de pregătire și răspuns. Sistemul de alertă precoce nu poate să înlocuiască sistemul de pregătire ș răspuns în care sunt incluse toate componentele sistemului de sănătate, începând cu Urgență, Sănătatea Publică, Medicina Primară, Farmaceutică, etc. Chiar și un angajament pe care și l-au luat în fața UE, la care se atrage atâta atenție, nu se știe ce au făcut cu el. Hotărârea trebuie inclusă în toate actele de armonizare a legislației și de asociere RM-UE. Ministerul Sănătății ar putea spune că are comisie pentru situații excepționale, însă comisia este un organ adhoc, membrii căreia ocupă diverse funcții. E nevoie de un stat major care să asigure procesul decizional, prin evaluarea riscurilor, promovarea propunerilor, monitorizarea situațiilor. Nu se iau hotărâri din pod, s-au adunat și au decis. Cineva trebuie să pregătească decizia și dacă ea a fost aprobată, ea trebuie aplicată, adusă la cunoștința executorilor și trebuie monitorizată îndeplinirea ei.

Domnule Pâslă, vă mulțumim pentru acest interviu

e-sanatate.md

Sfatul Medicului