Viorel Soltan: „Cred că toate ONG-urile ar susține în totalitate ca statul să preia activitățile finanțate de Fondul Global.”

În contextul ultimelor evenimente privind excluderea ONG-urilor din procesul de negocieri al următorului grant pentru țară oferit de Fondul Global, vă propunem un interviu cu fostul director al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, Viorel Soltan.

L-am întrebat, în primul rând, ce rol a avut societatea civilă în procesul de stabilire a parteneriatului dintre Republica Moldova și Fondul Global, ce au reușit organizațiile neguvernamentale să obțină pentru controlul infecției HIV în țara noastră și cum se vede acum decizia Consiliului Național de Coordonare TB/HIV de excludere a ONG-urilor din procesul de negocieri al unui nou grant oferit de Fond pentru anii 2018-2020.

Domnule Soltan, dacă e să privim înapoi și să ne amintim de cum s-a dezvoltat parteneriatul dintre Republica Moldova și Fondul Global, ce rol a avut în acest proces societatea civilă?

Moldova a fost printre primele țări care a beneficiat de suportul Fondului Global încă din 2003. Pe lângă activitățile pur medicale (medicamente, tratament, diagnostice etc), acest proiect a implicat programe complexe de prevenire în grupurile vulnerabile la HIV/SIDA. Aceste activități au fost concepute, pilotate și implementate de organizațiile ne-guvernamentale. Participarea activă a organizațiilor neguvernamentale a fost caracteristică pentru toate țările, nu doar pentru Moldova. Prin definiție organizațiile neguvernamentale sunt cele care pot lucra cu populațiile țintă și care, în mod obișnuit nu accesează serviciile din sistemul de sănătate (cei care nu au un loc permanent de trai, lucrătoarele sexului comercial, utilizatorii de droguri injectabile și alții). Deja mai bine de 10 ani, Moldova aplică așa numitul dual track financing system, sistem în care proiectele sunt implementate de minim două organizații - una din partea statului și alta din partea societății civile. Acest sistem este recomandat de politicile Fondului Global.

De ce Fondul Global recomandă acest sistem?

Pentru că este foarte important ca programele naționale să fie implementate pe bază de colaborare multisectorială, care, la rândul lor crează oportunități pentru a crește accesul la serviciile de nivel primar și acoperă un spectru mai larg de beneficiari. În cadrul serviciilor pentru populațiile țintă, atât Organizația Mondială a Sănătății, cât și UNAIDS recomandă ca aceste servicii să fie prestate de către structuri neguvernamentale, pentru că sistemul public nu are acces la grupuri marginale și excluse social. Datorită implicării sectorului neguvernamental, serviciile pot fi extinse rapid ca să acopere un spectru mai mare de beneficiari, dar și regiuni geografice. Acestea contribuie la sustenabilitatea intervențiilor pe durată lungă prin dezvoltarea capacităților. În plus, managementul financiar, prin utilizarea a doi implementatori, este considerat mai transparent și cu risc mai mic de delapidări.

În aceste zile se vorbește tot mai des despre faptul că autoritatea centrală în Sănătate este hotărâtă, în sfârșit, să preia rolul de implementator al proiectului finanțat de Fondul Global și că organizațiile neguvernamentale ar fi împotrivă...

Nu văd cum organizațiile neguvernamentale s-ar opune. Din contra, cred ca toate organizațiile neguvernamentale ar susține pe deplin această inițiativă. Ceea ce observ este că propunerea de preluare a acestor responsabilități nu corespunde întru totul intențiilor.

Ce aveți în vedere?

Voi explica printr-un exemplu. Aș înțelege foarte bine și aș susține pe deplin dacă de-acum încolo, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va procura serviciile de prevenire, tratament și îngrijire de la rețeaua de organizații neguvernamentale active în domeniu. De altfel, în ultimii patru ani tot încercam să obținem ca măcar două proiecte ale ONG-urilor să fie finanțate de CNAM și nu am reușit. Acum însă fără nicio discuție largă, brusc apare propunerea ca Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor din Sănătate (UCIMP) să ofere granturi ONG-urilor. Aceasta nu pare o soluție viabilă de preluare de către stat a serviciilor de prevenire, tratament și îngrijire.

Înțeleg îngrijorarea colegilor din domeniul neguvernamental: cum poate o organizație, care niciodată nu a făcut managementul granturilor pentru ONG-uri, brusc să fie capabilă să facă acest lucru? Respectiv, apar întrebări legitime cum ar fi: unde este preluarea de facto a activităților de către stat? Cum de fapt creștem capacitatea statului să ofere granturi care în mod normal ar fi trebuit să fie administrate de Compania Națională de Asigurări în Medicină? Și altele.

Care este rolul UCIMP aici?

UCIMP este o instituție publică, necomercială, nonprofit și autogestionară, creată prin Hotărâre de Guvern pentru a implementa proiecte în domeniul sănătății. Aceasta este o organizație quasi-guvernamentală, creată în secolul trecut, pentru a ușura managementul granturilor obținute de la donatori. Cu alte cuvinte, au fost evitate anumite bariere de trecere prin trezoreria de stat și alte aspecte de luare a deciziilor. A fost creată în special pentru a implementa proiectele Băncii Mondiale, se pare că așa și a fost denumită inițial. După care, în anul 2009 Banca Mondială a refuzat să mai finanțeze proiectele sale prin intermediul UCIMP pe motiv foarte clar - timp de 15 ani nu au fost dezvoltate niciun fel de capacități ale instituțiilor de stat direct responsabile de anumite funcții.

De exemplu, procurările de medicamente sau echipamente se făceau prin UCIMP și nu prin Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale cum ar fi trebuit să fie. În consecință, Banca Mondială a refuzat și a transferat proiectul direct la Ministerul Sănătății. Proiectul Fondului Global însă a rămas în gestiunea UCIMP, dar în marea majoritate doar procurările centralizate de medicamente, reagenți de laborator și alte echipamente.

Ce rol are recipientul neguvernamental, Centrul PAS, în procesul de implementare a granturilor oferite de către Fondul Global Republicii Moldova?

Organizația răspunde de așa numitele activități soft, care presupun prestare de servicii: prevenirea răspândirii HIV în grupurile vulnerabile, prin sub-contractarea a zeci de organizații neguvernamentale, dezvoltarea de capacități pe diferite dimensiuni, extinderea acoperii cu servicii de îngrijire și suport, protecție socială, servicii de tratament de substituție cu metadonă a persoanelor care utilizează droguri injectabile, activități de pledoarie și comunicare.

Spre exemplu, activitățile de reducere a riscurilor printre persoanele care utilizează droguri injectabile au evoluat și s-au transformat cardinal în cei 3 ani de când Centrul PAS a devenit responsabil de acest segment. Acum, sub pretextul că statul trebuie să preia activitățile de prevenire, suport și îngrijire, pe 29 iunie, Consiliul Național de Coordonare TB/HIV (CNC) a luat o decizie că de-acum încolo UCIMP va fi responsabil de toate aceste activități.

Decizia a fost contestată. De ce?

Prin adoptarea deciziei respective au ieșit în evidență câteva momente. Cel mai important este că în regulamentul CNC aprobat prin Hotărâre de Guvern scrie negru pe alb că deciziile CNC sunt luate cu 2/3 din voturi. Decizia CNC din 29 iunie a fost luată cu doar 10 voturi din 28 de membri prezenți la ședință. Oricine, fără să aibă studii juridice sau să intre în detalii, poate spune că această decizie este ilegală. Nu mă refer la conținut, doar la procesul de votare. Dacă vorbim și despre esența votului, atunci mă întreb, cum statul, de facto, preia activitățile de prevenire, îngrijire și suport, dacă doar mută acele de la un implementator la altul?

Eu aș înțelege daca Centrul PAS ar transfera la CNAM activitățile de prevenire, prin sub-contractarea ONG-urilor. Ori ar transfera serviciile de suport și îngrijire la Centrele Regionale ale Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în baza unui plan concret, cu stabilirea clară a rolurilor fiecărui actor. Cred că îngrijorările exprimate de colegii mei din sectorul neguvernamental sunt evidente în acest caz. Ei au propus să fie elaborat un plan concret de tranziție a activităților finanțate de Fondul Global în gestiunea celor care sunt direct responsabili: Unitatea de Implementare a Programului Național, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Centrele Regionale de Protecție Socială etc. și nu transferul cu ochii închiși către o instituție quasi-guvernamentală. Din câte am observat, această îngrijorare a fost exprimată de nenumărate ori doar că nu prea a fost auzită.

De ce ați acceptat acest interviu, dacă nu mai sunteți director al Centrului PAS?

În primul rând, pentru că am fost la începutul fondării tuturor activităților despre care am menționat și cunosc foarte bine dedesubturile. În al doilea rând, în noua funcție pe care o dețin sunt responsabil de asistența țărilor și implicarea comunităților și sectorului civil în implementarea programelor naționale la nivel global și aceasta corespunde întocmai portofoliului meu în cadrul Secretariatului Parteneriatului Stop TB. Noi elaborăm instrumente speciale pentru implicarea mai extinsă a organizațiilor neguvernamentale în prevenire, tratament, îngrijire și suport pentru populațiile țintă, dar în același timp facem pledoarie la nivel mondial pentru implicarea comunităților în luarea deciziilor. Este evident că Moldova trebuie să depună eforturi mai mari pentru a atinge țintele stabilite în politicile regionale și globale pentru care a subsemnat și sunt sigur că partenerii internaționali sunt gata să ofere asistența necesară.