„Ce mică e vacanța mare!"- aceste cuvinte îți vin cu siguranță în minte când vezi că noul an școlar se apropie cu repeziciune. De aceea, te preocupi tot mai mult pentru a-i crea micuțului tău condiții excelente pentru a fi în cea mai bună formă.
- Detalii
- 13
Semnele epuizării școlare: Copilul este mereu obosit și nu mai vrea la școală. Sfatul specialistului
Poate un copil să sufere de burnout? Da – iar specialiștii avertizează că fenomenul nu trebuie minimalizat sau tratat ca o simplă „modă”.
- Detalii
- 55
Specialistul în urologie și andrologie Arian Iurie, explică că prima vizită la medicul androlog nu ar trebui amânată până în momentul în care un bărbat își dorește să devină tată. Sănătatea reproductivă a băieților trebuie urmărită încă din copilărie, iar controalele efectuate la timp pot depista probleme care, netratate, pot afecta fertilitatea la maturitate.
- Detalii
- 56
Copiii sunt cei mai vulnerabili în fața infecțiilor respiratorii care, deși sunt mai frecvente în sezonul rece, apar, de multe ori, și în toiul verii și la început de toamnă. În ultima lună, de pildă, tot mai mulți micuți s-au prezentat la camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie din țară cu simptome specifice virozelor respiratorii.
- Detalii
- 61
Cand vine vorba de frisoane la copii, cei mai mulți părinți se îngrijorează și tind să intre în panică. Însă frisoanele sunt un mecanism de apărare a organismului, fie când intervine expunerea la frig, fie când este vorba despre o boală.
- Detalii
- 61
Fie că sunt mai plângăcioși sau mai agitați ca de obicei, fie că este vorba despre modificări în privința rutinelor de hrănire, de somn sau de eliminare a scaunelor, bebelușii reușesc să le transmită celor ce au grijă de ei că se confruntă cu anumite probleme digestive.
- Detalii
- 72
Contuziile la nivelul capului la copii pot avea loc oricând, indiferent cât de mult am încerca să prevenim. Dacă, însă, micul pacient prezintă simptome îngrijorătoare, sau lovitura a fost foarte puternică, se recomandă obținerea unei păreri avizate a medicului specialist pentru a evita probleme de sănătate ulterioare.
- Detalii
- 77
Azi sunt 20 de grade Celsius, mâine 10. Cu așa fluctuații de temperatură, nu e de mirare că organismul micuților noștri este complet dat peste cap!
- Detalii
- 86
Tusea este una dintre cele mai supărătoare afecțiuni ale copilului și reprezintă de fiecare data un motiv de neliniște pentru părinți. Există mai multe tipuri de tuse la copii și fiecare dintre acestea poate indica o anumită problemă de sănătate.
- Detalii
- 74






















